Articol publicat în data de: mie, 08 Feb 2012



La sate se construiesc grădinițe noi

În acest an vor începe lucrările la șase grădinițe din zona rurală a Romanului, care se vor construi prin intermediul programului „Reforma educației timpurii în România”.

 

 

Unitățile școlare vor fi construite cu bani de la Banca Mondială, Guvernul României, precum și prin cofinanțarea administrațiilor publice locale. Satele în care sînt prevăzute a se construi unitățile școlare destinate preșcolarilor sînt: Buruienești, comuna Doljești (1,116 milioane de lei), Miron Costin, comuna Trifești (1,156 milioane de lei), Poienari, comuna Poienari (1,147 milioane de lei), Solca, comuna Oniceni (1,131 milioane de lei). „În Școala Solca, procesul de învățămînt se desfășoară în două schimburi. Comparativ cu alte sate, populația școlară este în creștere în satul Solca, iar școala nu dispune de spații suficiente pentru formarea mai multor grupe de grădiniță. Din acest motiv, se impune construcția unui nou imobil„, a spus profesorul Dan Vîntu, directorul Școlii Oniceni.

Fiecare unitate școlară va dispune de o suprafață construită de 400 de metri pătrați. Proiectul prevede ca grădinițele să aibă trei săli, grupuri sanitare interioare, vestiare, precum și utilitățile aferente. Grădinițele vor fi prevăzute cu spații de joacă, spații verzi, precum și rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități.

Alte două grădinițe cu program normal vor fi construite în satul Izvoare, comuna Bahna (1,554 milioane de lei) și Nisiporești, comuna Botești (1,494 milioane de lei). Acestea vor cuprinde patru săli de grupă și vor dispune de 532,50 de metri pătrați.

Proiectul „Reforma educației timpurii în România” are ca scop îmbunătățirea calității infrastructurii actuale a sistemului de educație timpurie pentru copiii de la 3 la 6-7 ani, prin reabilitarea și dezvoltarea unităților de educație.

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

* Necesar

%d blogeri au apreciat:

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close