Prima paginăSocialSanatate

La rând pentru internare la Spitalul de Psihiatrie

Dimensiune text

Numărul foarte mare de pacienţi cu boli psihice cronice din zona Romanului face ca, la Spitalul de Psihiatrie „Sfântul Nicolae” din Roman, internarea să se facă pe baza unei liste de aşteptare.

Pentru că bolnavii cu afecţiuni psihice cronice sunt mulţi, iar Spitalul de Psihiatrie „Sfântul Nicolae” din Roman este singurul din judeţ unde ei pot fi trataţi, internarea la această unitate medicală se face pe baza unei liste de aşteptare. Pentru că sunt numai 130 de paturi, iar solicitările sunt extrem de multe, mai ales din partea rudelor care nu mai pot avea grijă de bolnavi, conducerea spitalului a decis ca bolnavii să fie internaţi în funcţie de poziţia pe lista de aşteptare. În momentul de faţă, pe listă se află aproximativ 20 de persoane care aşteaptă să fie tratate de personal specializat.

„Am fost nevoiţi să apelăm la aceste liste de aşteptare pentru internare din cauza numărului mic de paturi. Pentru că vorbim de bolnavi cronici, ei se internează în spital, sunt trataţi o vreme, apoi se reîntorc la casele lor. Din păcate, după ce se externează din spital, unii pacienţi fie nu îşi iau de la farmacie medicamentele prescrise, fie le iau, dar nu şi le administrează corect, sau chiar deloc. În aceste cazuri, bolile recidivează, iar pacienţii se întorc în spital”, a precizat medicul primar psihiatru Anca Hîncu, managerul Spitalului de Psihiatrie.

În funcţie de gravitatea afecţiunii de care suferă, persoanele sunt trecute pe lista de aşteptare şi permanent există câte cel puţin 15-20 de persoane care se află pe această listă, însă aşteptarea nu a durat niciodată mai mult de două săptămâni. „Lista de aşteptare apare pentru că tratamentul pentru pacienţii cu boli psihice cronice este de durată, iar paturile se eliberează foarte greu. Plus că mai avem şi cazuri care ne sunt aduse de la alte spitale, cu pacienţi care sunt foarte agitaţi, care trebuie internaţi de urgenţă. În felul acesta, creşte timpul de aşteptare pentru un bolnav care suferă de o boală mai veche şi care se internează periodic în spital”, susţine medicul Anca Hîncu.

În primele trei luni ale anului 2014, la cele 130 de paturi s-au făcut 338 de internări, cu o durată medie de spitalizare de 34 de zile.

Cazurile de demenţă, cu 25% mai multe decât acum trei ani

Numărul persoanelor cu afecţiuni psihice a crescut alarmant în ultimii ani, în special din cauza dificultăţilor financiare, a stresului şi a nesiguranţei locului de muncă.

Demenţa este provocată de mai multe boli ale creierului, care afectează memoria, gândirea, comportamentul şi capacitatea de a efectua activităţile zilnice. Cea mai frecventă cauză a demenţei este instalarea bolii Alzheimer, iar după aceasta cea mai frecventă este demenţa multi-infarct. Aceasta afecţiune se dezvoltă în cazul unui accident vascular cerebral, în care se blochează fluxul sanguin înspre anumite zone ale creierului. Pierderea funcţiilor mentale, în cazul unei demenţe multi-infarct, nu poate fi redobândită, în schimb se poate preveni o nouă afectare, prin reducerea riscului de boli cardiovasculare.

„La fiecare trei ani, atunci când am susţinut examenul pentru ocuparea postului de manager, am realizat o statistică privind numărul pacienţilor internaţi şi tipul de afecţiuni psihice pe care le au aceştia. Anul acesta am observat că, faţă de acum trei ani, numărul cazurilor de demenţă a crescut cu 25%. Aceste cazuri sunt aduse la noi, întrucât pacienţii respectivi consumă foarte multe resurse acasă. Ei nu se mai descurcă singuri, motiv pentru care au nevoie de îngrijitor permanent, iar multe dintre familii nu au timp să se ocupe sau nu îşi permit să plătească o astfel de persoană. Aproximativ 20% dintre pacienţii noştri suferă de o formă de demenţă. De obicei, ei sunt aduşi în stadii medii sau severe ale bolii, dar mai trist este atunci când astfel de pacienţi ne sunt aduşi în ultimele stadii, iar noi nu îi putem primi, încât nu avem, încă, o secţie de îngrijiri paliative”, mai spune managerul Spitalului de Psihiatrie.

COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • relu 7 ani

    Si cam cat merge spaga?asta nu o spunet?