„La început a fost… cristalul”

HomeGaleriile Gheorghe A. M. Ciobanu

„La început a fost… cristalul”

 

ciobanu gheorghe am 03Expoziţia intimă de artă plastică a tînărului Cristi Prisacaru, oferită, în aceste zile, prin „Biblioteca Municipală”, iubitorilor de frumos ai Romanului, a impresionat, a satisfăcut şi a uimit. Creaţia lui Cristi, care, de curînd, a absolvit Academia de Arte, porneşte de la structurile pure, quasigeometrice ale existenţei şi se opreşte la universul complex, multivolumetric, al unor posibile zidiri manolice. Și peste toate aceste popasuri de viziune, adolescentul creator ne strecoară mereu, direct sau nu, sentimentul apartenenţei artei unor dimensiuni ale viitorului.

În istoria ei, creaţia frumosului a oscilat, cu o regularitate simetrică, între echilibru şi neastîmpăr, între ordine structurală şi perturbare de sisteme. Astfel, după supergeometrismul gotic urmează neliniştea sufletească a sfîrşitului de ev mediu, la echilibrul fiinţării se adaugă expansiunile barocului, în urma cartezianismului clasic succede zbuciumul de profunzime al romantismului, iar mai aproape de noi, constructivismului perpendicularic i se alătură un nonconformism universal. Ei bine, creaţia tînărului autor aparţine, în totalitate, primelor părţi ale binoamelor de mai sus, cultivînd o statornicie a existenţei şi un imobilism de viziune al formelor. De aceea, poate, în aceste lucrări freamătul vieţii este redus la ipostaza imuabilă a simbolului, fie că redă sacralitatea divină, fie că se opreşte la întruchiparea ornamentală a unei păsări.

Cele mai multe dintre creaţiile expuse pornesc de la acele alăturări dense ale unor atomi vizuali, ordonaţi cu grijă în formula mozaicului punctiform. Un mozaic ce se constituie într-o dualitate de intenţie, fiind, simultan, şi spaţiu existenţial, şi anatomic obiectuală. E o simbioză, realizată plastic cu multă fineţe care, în acelaşi timp, strecoară în trăirile sufleteşti ale privitorului o stare metafizică statuară, epurată de orice devenire şi zbucium.

cristi prisacaru0Ordonarea materială ce emană din toate lucrările lui Cristi e imediată, restrînsă, coexistenţială, surprinsă în desfăşurarea unui proces cosmic de retracţiune. Un „Sistem solar” de buzunar, cu planete similare şi aşezate echilibrat în apropierea unui soare narativ şi tehnicizat, nu e departe de acele geometrizări orientale, cu linişte de Șeherezadă şi tematică de covor spaţial. Un finisaj de „Alhambra”, ce năzuieşte să se reverse în spaţiu, ale cărui sensuri sînt numai începute şi care tinde să se extindă înspre un presupus infinit.

Autorul refuză aleatorismul vieţii cotidiene şi dinamica relativistă a acesteia. Pentru el, starea de cristalitate pare a fi esenţa lumii, o stare care strecoară în noi o întrebare duală: venim dintr-o geometrie a începuturilor, sau ne apropiem de o lume care, treptat, se va cristaliza pînă la totalitate? E o întrebare ce strecoară în noi şi imuabilitatea unei linişti neutre, dar şi înfiorarea unor interogaţii subiective. E un conţinut care aparţine, intrinsec, arhitecturii şi sculpturii şi pe care autorul are tentaţia de a-l strecura şi în perimetrul picturalului.

Ca o armonizare a acestor două viziuni, undeva, în expoziţie, sînt alăturate şi cîteva prefigurări arhitectonice. Nu putea fi o concordanţă mai bună cu modelul stilistic al autorului, decît acest grupaj cu trimitere imediată la Meşterul Manole. Sînt patru zidiri însufleţite de un plus de verticalitate, în corpul cărora volumele componente se interpătrund la frontiera dintre fantezie şi funcţionalitate. Un voalaj alb-negru le învăluie cu discreţie, adăugînd acestora o notă de romantism. Patru creaţii, care cer să existe, ca acum, într-un spaţiu expoziţional şi, mai pe urmă, în ambianţa logaritmică a unui atelier de arhitectură. Îndepărtîndu-ne de ele, trăim emoţia că nu ne vom mai întîlni vreodată cu fantasmul lor de basm, asemeni acelui vis ireversibil din „Cărarea pierdută” a lui Fournier.

O „auroră” plastică de echinox, pornită la drum cu geometria de cristal a unui cer senin şi aducătoare a previziunii despre un apropiat solstiţiu artistic, pe fundalul căruia existenţa devine desăvîrşire.

 

de Gheorghe A.M. CIOBANU – text publicat în luna aprilie 2003

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0