L-a lovit cu maşina, apoi l-a luat la bătaie

L-a lovit cu maşina, apoi l-a luat la bătaie

 

accident25-680x365Duminică seară, 3 aprilie, în jurul orei 20.30, poliţiştii rutieri au fost sesizaţi despre faptul că pe DJ 207 C, în interiorul localităţii Ion Creangă, a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane, iar conducătorul auto a părăsit locul faptei.

Luni dimineaţă, conducătorul auto, un bărbat de 55 ani, din Ion Creangă, a fost depistat de către poliţişti, iar în urma testării cu aparatul etilotest a reieşit că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Din primele cercetări efectuate se pare că, în timp ce bărbatul de 55 de ani conducea un autoturism pe DJ 207C, având direcţia de mers Horia – Valea Ursului, a acroşat un triciclu împins de către un tânăr de 24 de ani pe partea carosabilă, pe sensul său de mers. În urma impactului, tânărul a fost dezechilibrat şi a căzut în şanţul din dreapta direcţiei sale de mers, triciclul căzând peste acesta.

„Conducătorul auto a oprit autoturismul la locul evenimentului şi a purtat o discuţie cu victima, pe care ar fi lovit-o, după care a părăsit locul accidentului, continuându-şi deplasarea către staţia peco din localitate. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului, conducerea sub influenţa alcoolului şi lovire sau alte violenţe”, precizează un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ.

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0