Kaufland România susține Grădinița nr. 5 din Roman

Campania „Ajutăm împreună”, inițiată și organizată de Kaufland România și partenerii săi, va oferi un cadou Grădiniței nr. 5 din Roman, situată pe strada Ion Ionescu de la Brad (foto). Evenimentul va avea loc marți, 4 iunie, începând cu orele 10.00, când preșcolarii unității de învățământ vor primi materialele adunate în urma campaniei „Ajutăm împreună”.

 

 

Campania s-a derulat în perioada decembrie 2012 – martie 2013, cu implicarea Kaufland, partenerilor și clienților săi. Sumele provenite din vânzările produselor au fost folosite pentru achiziționarea de material didactic, în vederea dotării a 79 de grădinițe din orașele în care Kaufland activează. „Susținem comunitatea în mijlocul căreia ne desfășurăm activitatea. Kaufland România, împreună cu Fundația «Copiii – viitorul nostru» susține Grădinița nr. 5 din Roman, donând materiale și rechizite pentru preșcolari”, a spus Dan Gherman, reprezentant al Kaufland Roman.

Sponsorizarea acordată de Kaufland România face parte din strategia companiei de implicare socială în viața comunităților în care activează. Kaufland susține proiecte sociale și educaționale care au ca principali beneficiari copiii de toate vârstele, sprijină programe ce au ca obiectiv încurajarea frecventării școlii și prevenirea abandonului școlar.

[sam id=”3″ codes=”true”]


COMENTARII

WORDPRESS: 0