Articol publicat în data de: mar, 22 Noi 2016



Kaufland România a anunțat creșterea salariului minim în companie

 

kaufland-2Kaufland, unul dintre cei mai mari angajatori din România, a anunțat marți, 22 noiembrie, decizia de a crește salariul minim pentru lucrătorii comerciali din magazine, ajungând astfel la suma de 2.000 lei brut, incluzând tichete de masă (circa 1.400 de lei net). În funcție de vechime, salariul unui lucrător comercial poate ajunge chiar și până la suma de 3.800 lei brut, aceasta cuprinzând sporuri și tichete de masă. Creșterile salariale au loc periodic în companie, ultima fiind implementată în luna mai 2016. Noua majorare va avea loc efectiv de la 1 martie 2017.

Kaufland deține în Roman singurul hypermarket din zonă. Lucrările au început în primăvara anului 2006, hypermarketul fiind inaugurat pe 25 aprilie 2007, fiind al 25-lea al companiei, în România, la acel moment. Hypermarketul Kaufland din Roman are o suprafață de peste 5.300 de metri pătrați, iar clienții au la dispoziție 300 de locuri de parcare. Investiția de la Roman a costat șase milioane de euro și a creat atunci circa 150 de locuri de muncă.

De asemenea, tot marți, Kaufland România a anunțat și creșterea perioadei minime de concediu de odihnă anual, de la 21 la 22 lucrătoare, acordând astfel angajaților săi o zi de concediu în plus. Kaufland oferă zile suplimentare de concediu de odihnă în funcție de vechimea în companie, ajungând până la 25 de zile pe an, cu 4 zile mai mult decât prevede legislația României. Pe lângă acestea, compania recompensează implicarea angajaților săi în cauze sociale și acordă câte 2 zile libere plătite pe an pentru acțiuni de voluntariat.

Compania a anunțat că, pe viitor, programul de lucru în companie va deveni unul flexibil, Kaufland având o politică ce promovează menținerea echilibrului între viața personală și cea profesională.

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close