Juniorii I ai Biruinței Gherăești, campioni naționali la oină în sală

Juniorii I ai Biruinței Gherăești, campioni naționali la oină în sală

 

Echipele de seniori și de juniori I ale clubului Biruința Gherăești au participat, la finalul acestei săptămâni, la Campionatele Naționale de Oină în Sală, desfășurate la Roman, sâmbătă și duminică, 7 și 8 decembrie, în sala de sport a Corpului A al Colegiului Tehnic „Miron Costin”, în organizarea Federației Române de Oină, Ministerului Tineretului și Sportului, Comitetului Olimpic și Sportiv Român și clubului Biruința Gherăești.

La Campionatul Național de Oină în Sală pentru Seniori, desfășurat sâmbătă, au participat șase echipe: Frontiera Tomis Constanța, Biruința Gherăești, Stejarul Pârcovaci (Iași), Avântul Frasin (Suceava), Spicu Horia (Constanța) și Straja București. Biruința Gherăești a înregistrat următoarele rezultate: 4-2 cu Spicu Horia, 6-10 cu Straja București, 6-8 cu Frontiera Tomis Constanța, 0-2 cu Stejarul Pârcovaci și 12-0 cu Avântul Frasin. Clasamentul final al turneului de seniori a fost următorul: Locul 1 – Frontiera Tomis Constanța – 15 puncte; Locul 2 – Stejarul Pârcovaci – 13p; Locul 3 – Straja București – 9p; Locul 4 – Biruința Gherăești – 9p; Locul 5 – Avântul Frasin – 7p; Locul 6 – Spicu Horia – 5p.

La Campionatul Național de Oină în Sală pentru juniori I, desfășurat duminică, au participat cinci echipe: SC Cronos Bârlad, Biruința Gherăești, Stejarul Pârcovaci, Avântul Frasin și Spicu Horia. Juniorii I ai echipei Biruința Gherăești au înregistrat victorii pe linie: 2-0 cu Spicu Horia, 13-0 cu SC Cronos Bârlad, 4-0 cu Avântul Frasin și 12-4 cu Stejarul Pârcovaci. Clasamentul final al turneului de juniori I a fost următorul: Locul 1 – Biruința Gherăești; Locul 2 – CS Spicu Horia; Locul 3 – SC Cronos Bârlad; Locul 4 – Stejarul Pârcovaci; Locul 5 – Avântul Frasin.

 

 

Foto: facebook, Federația Română de Oină

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0