Home

Judoka Alexandru Dascălu este vicecampion al României, la tineret

Romaşcanul adună medalii în competiţii naţionale la toate grupele de vârstă şi se pregăteşte, cu lotul naţional, la Piteşti, pentru participarea la competiţii continentale şi mondiale.

Alexandru Dascălu a fost finalist la Campionatul Naţional de judo, tineret – sportivi cu vârstă sub 23 de ani. În competiţia care s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute, la Drobeta Turnu Severin, romaşcanul a luat medalia de argint la o grupă superioară de vârstă, dar tot la categoria 60 kilograme, cea la care a obţinut cele mai bune rezultate din carieră.

Doar o singură partidă, dintre cele cinci disputate, din primul tur şi până în finală, a pierdut judoka Alexandru Dascălu, de la LPS Roman, elev al lui Costel Ciobanu. Alexandru a fost repartizat în cealaltă jumătate de tablou de concurs decât cea în care a fost pus favoritul principal, Alex Floris Ferariu, de la CSM CSȘ Unirea Iaşi. La categoria 60 kilograme s-au înscris în competiţie şi au participat 25 de sportivi.

În turul I, Dascălu l-a învins pe Bogdan Vulsănescu, din Reşiţa, 5-0 fiind scorul consemnat. Parcursul către finala competiţiei a continuat pentru Dascălu cu un nou succes, clar, în dauna lui Robert Pasăre, sportiv din judeţul Dolj, de la LPS CSȘ „Petrache Trişcu”, care a avut un prim tur liber. Calitatea adversarilor a crescut odată cu accederea către fazele superioare ale competiţiei. În turul al treilea, Dascălu s-a confruntat cu Alexandru Iacob, de la CSM Deva, într-un meci mai greu decât anterioarele. Dascălu a învins după un meci echilibrat, chiar dacă scorul a fost 10-0. În semifinală, romaşcanul l-a întâlnit pe Cristian Sereş (Unio Satu Mare) şi n-a avut niciun fel de complex. A învins, din nou, cu 10-0, dar după o partidă aprig disputată, al cărei rezultat s-a decis în prelungiri. A urmat finala, cea în care Dascălu spera să se impună. N-a fost aşa, întrucât câştig de cauză a avut Floris Ferariu.

Alexandru Dascălu are 18 ani şi mai are de aşteptat până în 10 aprilie pentru a împlini 19. Valoarea nu ţine cont de vârstă şi acest fapt a fost demonstrat într-o competiţie în care vârsta maximă admisă a fost sub 23 de ani.

Este vicecampion naţional, la seniori, în 2013, este sportivul din Roman cu cele mai bune rezultate din judo, la ora actuală. Sportivul de la LPS Roman, pregătit de antrenorul Constantin Ciobanu, are drept ţintă una mult mai mare decât un titlu naţional. „2013 a fost un an foarte bun pentru mine. Cel mai bun rezultat a fost cel de la naţionalele de seniori, având în vedere că, anul acesta, la categoria mea de vârsta, U21, am luat medalia de bronz. Am mai luat medalie de bronz şi la Campionatul Internaţional de la Baia Mare. Tot în 2013, n-am avut punctajul necesar pentru a participa la europene, iar la Cupa Europei am picat proba cântarului. În 2014, dacă ies campion naţional, fac punctajul necesar pentru participarea la Campionatul European. În 2014 vreau să fiu campion naţional şi medaliat la europene”, spunea Dascălu la începutul anului.

Urmează naţionale de juniori şi seniori, premergătoare europenelor şi mondialelor

„În urma rezultatelor din ultima perioadă, am fost convocat la lotul naţional olimpic de juniori. Am devenit titular la categoria mea de greutate. M-am pregătit, o lună, cu lotul naţional la Piteşti, după care am plecat direct la naţionalele de tineret de la Drobeta Turnu Severin. Acolo, am picat într-o grupă foarte grea, cu mai mulţi adversari decât a avut Ferariu, doi dintre ei chiar mai buni. Cele mai grele mecuri ale mele au fost cu Iacob şi Sereş. Sereş îl învinsese pe Ferariu într-un concurs anterior. Am avut meci cu Sereş, pe care l-am câştigat la «golden score», în luptă pe durată nedeterminată în care învingător este desemnat cel care face primul punct. În finală, n-a fost să fie pentru mine. M-a bătut pe greşeala mea. De săptămâna viitoare mă întorc la Piteşti, la pregătirile cu lotul naţional. În aprilie, vor urma naţionalele de juniori, apoi cele de seniori. În vară am în program Campionatele Europene şi Campionatele Mondiale. Mă simt în stare să fac faţă la toate aceste provocări”, a mai spus Alexandru Dascălu.

Comentarii

WORDPRESS: 0