Prima paginăPolitica

Județul Neamţ va avea doi subprefecți USR PLUS

Județul Neamţ va avea doi subprefecți USR PLUS

Dimensiune text

Membrii USR PLUS Ioan Meraru și Florin Zaharia au fost numiți, astăzi, în funcțiile de subprefecți ai județului Neamț de către prim ministrul României, Florin Cîțu.

Ioan Meraru este președinte al Filialei Judeţene PLUS Neamţ, are 46 ani, de profesie economist şi o experienţă de peste 20 de ani în coordonare vânzări şi management în cadrul unor importante companii din România. Linia mediană a carierei a constat în perfecționarea și dezvoltarea profesională continuă.

Ca subprefect, Ioan Meraru își propune mai multe obiective printre care se află şi aplicarea programului guvernamental de reformare a administraţiei prin depolitizarea şi profesionalizarea posturilor din serviciul public al deconcentratelor ministerelor, dar şi digitalizarea acestor structuri.

„Îmi propun ca în aplicarea programului Guvernului la nivelul judeţului Neamţ să pun accentul pe reforma administrației. Avem nevoie ca de aer de o administraţie profesionistă şi responsabilă care să lucreze în slujba cetăţenilor. Numirile politice, acolo unde avem nevoie de oameni profesionişti, trebuie să înceteze şi să fie înlocuite cu un proces transparent de selecţie a resursei umane. Ultimul an ne-a arătat importanţa digitalizării serviciului public, acesta fiind un alt obiectiv asumat. Intenţionez să am o colaborare cu toate organele administrației publice locale, indiferent de culoarea politică, pentru că interesul cetățeanului primează”, a declarat Ioan Meraru.

Ioan Meraru

Ioan Meraru

Florin Zaharia este vicepreședinte al Filialei Județene USR Neamț, are 47 de ani și este de profesie comandant de cursă lungă. Florin Zaharia a lucrat în acest domeniu peste 20 de ani,  pentru o companie britanică.

Din funcția de subprefect, Florin Zaharia dorește să monitorizeze și să îmbunătățească relația dintre cetățean și instituțiile deconcentrate din județul Neamț. „Ca cetățean și mai apoi om politic, am sesizat de nenumărate ori instituțiilor publice problemele cu care m-am confruntat sau care mi-au fost comunicate de cetățeni. Din această funcție, am șansa să mă implic direct și, sper eu, și cu rezultate mult mai bune în modul în care instituțiile publice aleg să soluționeze cererile nemțenilor. Vreau să fac treabă și am încredere că voi avea o colaborare bună cu viitorii colegi din Instituția Prefectului Neamț”, a declarat Florin Zaharia.

Florin Zaharia

Florin Zaharia

 

USR PLUS Neamț,
Comunicat de presă

 

COMENTARII

WORDPRESS: 0