Județul Neamț ar putea să extindă relațiile economice bilaterale cu 24 de state

HomeEconomie

Județul Neamț ar putea să extindă relațiile economice bilaterale cu 24 de state

 

Sâmbătă, 12 octombrie, începând cu ora 17.30, o delegație a Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti, însoțită de reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe, aflată într-o vizită de documentare la finalul săptămânii trecute, în județele Neamț și Bacău, a fost primită la Palatul Administrativ din Piatra Neamţ de oficialitățile nemțene, reprezentate de Daniela Soroceanu, prefectul judeţului Neamţ, şi Doru Nicolae Ungureanu – subprefect, alături de Laurenţiu Dulamă şi Ion Asaftei, vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Neamţ.

Conform unui comunicat al Prefecturii Neamț, este pentru prima dată când judeţul Neamţ primeşte o asemenea delegaţie importantă, iar vizita este un bun prilej pentru a dezvolta și asocia mediul de afaceri local cu cel internațional. De altfel, această vizită are, ca un prim scop, îmbunătățirea și extinderea relațiilor bilaterale economice și diplomatice cu partenerii externi. „Prezența reprezentanților unor firme private locale și regionale poate fi o oportunitate de a-și amplifica și înlesni rapoartele economice cu diverși asociați dornici de a investi în România, cât și de a se promova produsele, serviciile și specificul local. Totodată, acest eveniment ne oferă tuturor un excelent motiv de marketing și promovare a zonei noastre, a ţinutului Neamţului din perspectiva peisajelor naturale unice, a patrimoniului material și imaterial, a istoriei sale bogate, dar implică și o importantă componentă economică, prin prisma unor oportunități de investiții în regiune”, arată reprezentanții Prefecturii Neamț.

Primirea tradiţională cu pâine şi sare, discursul de bun venit al autorităţilor judeţene şi un program artistic inedit, specific tradiţiilor de toamnă de la noi, susţinut de Ansamblul „Floricică de la Munte” al Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, au reprezentat o primă parte a vizitei de informare și documentare. Delegația Corpului Diplomatic din cele 24 de state a avut, ulterior, posibilitatea să cunoască și să interacționeze cu o parte din mediul de afaceri nemțean, reprezentanți ai mediului academic și cultural, reprezentați ai autorităților locale (primari și viceprimari), GAL-uri reprezentative și meșteri populari, aceștia expunându-și ofertele, serviciile, produsele pe holurile din Palatul Administrativ, într-un mod original, specific nemțenilor.

Călătoria reprezentanţilor Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti a continuat în judeţul Neamţ, când au fost vizitate mai multe obiective de interes, printre care Casa Memorială „Ion Creangă” de la Humuleşti, Mănăstirea Văratec, Cetatea Neamţ, Parcul Natural Vânători-Neamț, Muzeul „Nicolae Popa” Târpești și Muzeul de Artă Eneolitică „Cucuteni” Piatra Neamț.

 

Foto: Prefectura Neamț

 

Comentarii

WORDPRESS: 0