Prima paginăRoman

Judecătorii au intrat în vacanță

Dimensiune text

Judecătorii au intrat în vacanță. La Judecătoria Roman, în ședințele din ultimele zile, atît civile, cît și penale, dosarele au primit termene de soluționare în luna septembrie. Vacanța judecătorească a debutat la începutul lunii iulie și va dura pînă la 31 august. În acest interval de timp, activitatea instanței se restrînge, urmînd a fi soluționate doar cauzele urgente.

 

În aceeași perioadă, actele de sesizare a Judecătoriei pot fi depuse la Registratură, urmînd să primească termene în funcție de caracterul lor, respectiv urgent sau nu.

La Tribunalul Neamț, programul de funcționare cu publicul este diferit la fiecare secție. „Arhiva de la secția Penală va funcționa, între 2 iulie și 31 august, în fiecare marți, de la ora 9.00 la ora 12.00, și în fiecare miercuri, de la ora 9.00 la ora 13.00. La Secția I Civilă, între 25 iunie și 14 septembrie, programul de funcționare a Arhivei este marțea și joia, între orele 10.00 și 12.00. La Secția II Civilă, Contencios-Administrativ și Fiscal, între 25 iunie și 7 septembrie, programul de funcționare a arhivei va fi marțea și joia, între orele 10.00 și 12.00„, a afirmat judecătorul Iulian Mitrofan, purtătorul de cuvînt al Tribunalului Neamț.

La Judecătoria Roman, programul de funcționare este marți și vineri, între orele 10.00 și 12.00. ședințele de judecată au termene fixate în funcție de programul de concediu al judecătorilor. „Pot fi judecate în perioada de vacanță cauze civile, cauze privind minori, dosare cu arestați sau de fond funciar, în funcție de gradul de urgență„, a precizat judecătorul Mirela Apetrei, președintele Judecătoriei Roman.

COMENTARII

WORDPRESS: 0