Judecătoria Roman are președinte

Dimensiune text

Judecătoria Roman are președinte, ca urmare a faptului că, în luna ianuarie, ocuparea funcției s-a făcut prin hotărîre de delegare de către  Consiliul Superior al Magistraturii.

 

 

Delegarea este valabilă pentru șase luni, după care postul va fi scos la concurs.
Actualul președinte al Judecătoriei Roman este judecătorul Mirela Apetrei (foto).
Sînt judecător la Judecătoria Roman de cînd am început să practic această profesie. Fiind născută la Pașcani, am făcut Facultatea de Drept la Iași, iar la terminarea facultății am venit aici. După ce mi-am format o familie, dorința de a pleca la altă instanță a trecut pe plan secund„, a afirmat judecătorul Mirela Apetrei.

Aceasta îl succede în funcția de președinte al Judecătoriei Roman pe judecătorul Cristian Bîrjovanu, al cărui mandat a încetat anul trecut, în octombrie.
În schimb, funcția de vicepreședinte al acestei instanțe a rămas neocupată, deși pînă acum postul a fost scos la concurs de mai multe ori.

Noul președinte al Judecătoriei Roman are de condus o instanță cu o complexitate relativ redusă a cauzelor, dar cu o încărcătră foarte mare pe judecător. În 2011, în medie, un judecător a avut repartizat 794 de dosare. Dintre acestea, 698 au fost soluționate.


COMENTARII

WORDPRESS: 0