Articol publicat în data de: vin, 02 Sep 2016



Joaca de-a telefonul cu soarta ambulanţei SMURD, şi acum trasă pe dreapta

 

ambulanta 01Într-o ţară bolnavă de corupţie, unde sistemul de sănătate se dovedeşte, pe zi ce trece, mai bolnav, conducerea Ministerului Afacerilor Interne şi cea a Ministerului Sănătăţii nu se obosesc să aplice un tratament. După interpelările făcute în Parlament, la Camera Deputaţilor şi Senat, memoriile trimise de conducerea Spitalului Municipal de Urgenţă şi petiţiile oamenilor simpli, ambulanţa SMURD TIM, singura pe care se poate face resuscitare la faţa locului, stă tot în garaj.

Conducerea Spitalului Municipal de Urgenţă Roman spune că a continuat să facă demersuri pentru ca maşina să fie repusă în circulaţie, cu cerinţele pe care le-au cerut ministerele, dar până acum a primit un singur răspuns – factorii de decizie sunt ocupaţi.

„Am sunat aproape zilnic la minister, la doamna director Tănase. Chiar azi (n.r. – joi, 1 septembrie), am vorbit cu doamna Claudia Lazăr, care, de trei zile, spune că doamna director e foarte ocupată, nu are timp să discute. «Bine, dar sun de atâtea zile, măcar să vă spun care este problema» – i-am zis. Dumneaei a cerut numărul de înregistrare trimis de către cei de la Piatra la Bucureşti, numărul de înregistrare al memoriului trimis la Minister, ca să mă pună în legătură cu persoana care se ocupă de această problemă. Voi suna la Piatra şi le voi da celor de la Minister numărul de înregistrare”, a declarat, joi, 1 septembrie, doctorul Maria Andrici, managerul Spitalului Roman.

Reamintim faptul că cele două ministere au invocat faptul că ambulanţa nu poate funcţiona pentru Centrul de Primiri Urgenţe Roman, pentru că legea spune că aceste maşini sunt doar pentru Unităţile de Primiri Urgenţe, iar Unităţi se numesc doar cele ce aparţin spitalelor din municipiile reşedinţă de judeţ.

Trecând peste inepţia din lege, care face discriminare între şansa la viaţă a celor care locuiesc într-un oraş mai mare sau mai mic, faptul că nici soluţia găsită – înfiinţarea unei a doua linie de gardă la UPU, pe care să lucreze medicii de pe urgenţă romaşcani – nu este pusă în practică demonstrează nu doar rea credinţă, ci existenţa unor interese ascunse. De fapt, asta este sigur, deoarece Spitalului Roman nu i s-a aprobat de la Minister nici înfiinţarea unor secţii, găsindu-se tot felul de scuze penibile, dar nimeni nu vrea să iasă public pentru a le aduce la cunoştinţă pacienţilor care vor să trăiască. În schimb, la Bucureşti, când medicii şi-au dat în bloc demisia, în câteva ore, o problemă, reală sau de interacţiune umană, s-a rezolvat favorabil, în sensul că un om a plecat şi ceilalţi s-au întors la muncă.

Oare la Roman ce ar trebui să se facă sau, mai grav, să se întâmple, pentru ca cei de la Bucureşti, sau cine se află „la butoane”, să deblocheze situaţia şi să demonstreze că viaţa este un drept, şi nu un privilegiu, funcţie de unde locuieşti?

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close