Doi jandarmi din Neamț au plecat pentru șase luni în Afganistan.
Doi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț fac parte din detașamentul de jandarmi ce a plecat, la sfîrșitul săptămînii trecute, în Afganistan, unde vor executa misiuni de instruire a forțelor de ordine publică din această țară, sub egida NATO.
Detașamentul român, din care fac parte și căpitanul Robert Jugănaru și plutonierul Ionel Savin, va executa operațiuni de instruire a Poliției Naționale Afgane, durata misiunii fiind de aproximativ șase luni, jandarmii urmînd a fi dislocați în trei locații: Spin Boldak, Wardak și Costall, unde sînt situate cele trei centre de pregătire ale Poliției Afgane. Principalele misiuni ale jandarmilor români din Afganistan vor consta în pregătirea polițiștilor sau viitorilor polițiști afgani în ceea ce privește modul de acțiune pentru prevenirea sau aplanarea conflictelor, predarea legislației ce stă la baza desfășurării misiunilor de ordine publică și instruirea asupra modului de folosire a armamentului din dotare.
Cei 76 de jandarmi – 28 de ofițeri și 48 de subofițeri – care alcătuiesc contingentul provin din unitățile Jandarmeriei Române și au fost selecționați în urma promovării tuturor testelor la care au fost supuși. Anterior deplasării în Afganistan, jandarmii s-au antrenat în Baza de Pregătire a Jandarmeriei Române și au participat la stagii organizate în Centrul de Perfecționare de la Ochiuri, în județul Dîmbovița.
Comentarii