Jale la depunerea proiectelor pentru dezvoltarea agriculturii

Doar cîteva proiecte au fost depuse în cadrul măsurii „Creșterea valorii adăugate a produselor agricole și forestiere”, în Neamț. O treime dintre proiectele depuse nu respectau condițiile impuse solicitanților.

 

Întreprinzătorii nemțeni din domeniul agricol par a fi „corigenți” în ce privește accesarea fondurilor europene. În timp ce numărul proiectelor depuse în vederea obținerii banilor europeni pentru dezvoltarea afacerilor din domeniul agriculturii este extrem de mic, nici firmele de consultanță care realizează aceste proiecte nu par să-și dea interesul pentru a sprijini întreprinzătorii.

Doar cîteva proiecte au fost depuse în cadrul Măsurii 123 a Programului Național de Dezvoltare Rurală – Creșterea valorii adăugate a produselor agricole și forestiere – și în cadrul schemei de ajutor de stat aferente acestei măsuri. O treime din ele nici măcar nu respectau condițiile impuse solicitanților, semn că firmele de consultanță care au întocmit proiectele nici nu au citit ghidul solicitantului.
Pînă la expirarea termenului de primire a proiectelor întocmite în vederea accesării fondurilor europene alocate în cadrul Măsurii 123, la Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Neamț au fost primite trei proiecte, din care unul neconform, precum și cinci proiecte în cadrul schemei de ajutor de stat aferente acestei măsuri – din care două nu respectau condițiile de conformitate din ghidul solicitantului„, a precizat Marius Măcincă, purtător de cuvînt al OJPDRP Neamț.

Solicitanții au depus proiectele pe ultima sută de metri, deși sesiunea de depunere a proiectelor începuse pe 1 iulie. Situația nu este deloc diferită față de cea înregistrată anul trecut, cînd proiectele depuse de nemțeni în cadrul Măsurii 123 și al ajutorului de stat aferent acestei măsuri puteau fi numărate pe degetele unei mîini. Dintre proiectele depuse și considerate eligibile, cel mai important s-a referit la modernizarea unei ferme vegetale prin construirea de depozite, achiziția de utilaje și echipamente specifice, respectiv prin dotarea cu o linie specializată pentru selecționarea, sortarea, condiționarea și păstrarea semințelor. Proiectul a fost depus de o firmă din localitatea Țibucani.


COMENTARII

WORDPRESS: 0