Iubiți-vă unii pe alții: Trei cărți cadou – guest post Cristina Gherghel

Iubiți-vă unii pe alții: Trei cărți cadou – guest post Cristina Gherghel

 

 

Când eram mică, tata îmi spunea mereu să-i iubesc pe oameni, dar să nu mă încred în ei.
Mi se părea o contradicție și mă durea inima pentru că aș fi vrut ca oamenii să se încreadă în mine.
Dar dacă eu nu mă încred, ei de ce ar face-o?
„Ce ție nu place, altuia nu face.”
De aceea am ascultat numai de prima parte a acelui învățământ și am ales să iubesc oamenii și mă încred în ei, indiferent de cum m-ar trata unii.

Uită-te la oamenii din jurul tău, la familie, la prieteni, la colegi etc.
Ce vezi în ochii lor?
Ce demonstrează faptele lor?
Te simți iubit de ei?
De câți și care dintre ei?

Și acum uită-te înăuntrul tău.
Ce simți față de ei, de cei care te iubesc sau nu?
Fii cinstit. Nu te vede nimeni. Gândurile tale sunt numai ale tale. Nimeni nu poate să ți le citească cu adevărat. Unii pot să le ghicească, dar cei mai mulți fac supoziții.
Din experiența personală, când cineva îți spune că știe ce gândești, spune de fapt ceea ce gândește el (sau ea).
Nu există școală, curs, metodă, teorie infailibilă care să te învețe să cunoști exact ceea ce gândește un om. Poate numai cu ajutorul mașinilor, așa că stai pe pace și recunoaște-ți sentimentele față de ceilalți.

Poate spui că-ți pasă de ei, că suferi când au probleme; poate chiar plângi cu ei.
Dar cât loc este în sufletul tău pentru durerile altora?
Nu cumva este deja ticsit de durerea ta?
Câte nu s-au adunat în el de-a lungul timpului?

Așteptăm iubire de la alții. Contăm pe înțelegere și iertare, deși noi nu avem de unde să dăm de niciunele. Și totuși spunem că simțim iubire.
Cuvintele nu sunt fapte.
După zeci de ani în care am încercat să înțeleg de ce spunem într-un fel, gândim în altul și acționăm în complet alt fel, tot nu am aflat precis.

Ceea ce mă doare nu este faptul că nu ne iubim între noi, ci faptul că ne urâm și nici nu ne dăm seama de asta.
Urâm atunci când criticăm în permanență stilul de viață, tiparul vestimentar, modul de a vorbi al altora.
Urâm când disprețuim pe cei ce iubesc pe cineva cu care noi nu suntem de acord.
Urâm atunci când judecăm și condamnăm, aruncând cu pietre în oricine, din orice motiv.

Oare nu ar trebui să fie „Cel care este fără păcat să arunce primul cu piatra.”?
Dar noi ne batem cu pumnii în piept, ne trântim la pământ și ne târâm în fața lui Dumnezeu, în biserică poate, din nefericire subjugați de sentimente negative pe care le ignorăm.
Ne credem îndreptățiți să împroșcăm cu noroi și să strigăm în gura mea ceea ce gândim despre ceilalți.
Dar când suntem noi ținta acestor atacuri, sărim ca niște copii capricioși și plângem de frustrare: „Cum îndrăznesc…? De ce nu-și văd de treaba lor? Ce dacă am uitat de unde am plecat, iau din traista cuiva? …”

Nu putem iubi cu forța, dar putem evita să urâm.
Cum?
Văzându-ne de viața noastră, de problemele noastre, de lipsurile proprii.
Este viața noastră perfectă?
Nu avem nimic de îndreptat în caracterul nostru, de reparat greșeli?
Oare chiar așa este omul, cum spun unii, „vede așchia din ochii altora, ignorând bârna din ochii lui”?

Eu cred că alegem cu bună știință să criticăm, să acuzăm și să condamnăm pe ceilalți, distrugând poate vieți. În acel fel, omitem realitatea în care suntem și trăim noi. Ne punem singuri pe un piedestal și vai și amar de cine se încumetă să urce la noi. Noi suntem mai buni, mai drepți, mai harnici și deștepți. Ne îmbătăm cu lacrimile de durere ale altora și uităm de problemele noastre.

Un altfel de drog.

Și mai sunt unii dintre noi care la origine au fost buni, dar acțiunile celor din jur i-au forțat să se schimbe și să devină ca ceilalți.
„Și-au bătut joc de mine, acum e rândul meu.”
Păcat că atunci când ne comportăm urât, nu o facem față de acei care ne-au făcut rău, ci față de alții, poate complet nevinovați.

Atunci când privesc înăuntrul meu văd cât de mult am greșit în viață.
Îmi amintesc când judecam din prisma mea.
Și mi-e rușine.
Crescând, ieșind în lume, mi-am dat seama că, în ciuda multor vicisitudini, am posibilitatea să fiu altfel.
Mi-am dezvoltat gândirea și am evoluat pe plan spiritual. Am muncit mult cu mintea mea, mai bine zis împotriva ei, că nu ne vine natural să ne vedem de treaba noastră, ne vine natural să ne băgăm nepoftiți în viața celorlalți.
Dar după ani și și ani de lacrimi de durere, susțin cu fermă credință că să fii bun este o decizie, nu o consecință.
Nimeni nu poate obliga să călcăm în picioare oameni, animale și lucruri.

Și-n acest spirit de iubire, pe care nu îl simt numai de Paști sau de Crăciun, ofer cadou trei dintre cărțile mele de succes în format electronic.

Cei ce-mi urmăresc cariera de scriitor, știu că pe 7 aprilie 2019, am lansat „14 nuanțe de roșu: Amintiri din copilăria comunistă” – 500 de pagini pline cu povestiri adevărate din Epoca de Aur. O carte foarte valoroasă din punct de vedere cultural și istoric care se adresează tuturor generațiilor de români.

Această carte publicată de editura Sapientia este una dintre cărțile ce ofer cadou.
A doua carte electronică este prima mea poveste de iubire scrisă în limba română: „Ada: Un roman de dragoste” pentru suflete sensibile.
A treia carte este „Publică gratis și vinde-ți singur munca” – lucrare ce se adresează celor care au scris (sau scriu) proză, poezii etc. și doresc să publice, dar nu știu cum.

Pentru mai multe detalii, accesează https://scriitorcristinag.blogspot.com.

Chiar dacă nu ai timp să citești acum, descarcă-le până pe 30 aprilie 2019 apăsând pe Google Play și Books2Read, salvează-le pe orice dispozitiv electronic și citește-le când vrei.

De ce-mi ofer munca gratis?
Pentru că sunt scriitoare, nu om de afaceri.
Mi-ar plăcea să câștig bani din ceea ce fac în fiecare zi a vieții mele, dar și mai mult m-aș bucura dacă poveștile mele ar atinge inimile a câtor mai mulți iubitori de lectură, profesioniști sau amatori.

Tuturor celor care se pregătesc sufletește și trupește pentru Învierea lui Hristos, urez Sărbători Pascale luminate de iubire, pace și înțelegere!

CRISTINA GHERGHEL

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0