Prima paginăInedit

Ioan Chelaru îşi sărbătoreşte ziua de naştere la Academia Română

Dimensiune text

Senatorul Ioan Chelaru sărbătoreşte împlinirea a 62 de ani într-un mod inedit, în aula Academiei Române. În calitate de profesor universitar doctor, vicepreşedinte al Senatului României şi preşedinte al Uniunii Juriştilor din România, Ioan Chelaru este invitat marţi, 10 februarie, să deschidă lucrările sesiunii ştiinţifice omagiale dedicate lui Constantin Bosianu, personalitate politică şi promotor al culturii juridice naţionale, fondator al ştiinţei, învăţământului şi culturii juridice româneşti.

„La două sute de ani de la naşterea profesorului universitar, avocatului şi omului politic Constantin Bosianu, personalitate fondatoare a vieţii publice româneşti, membru de cinste al Academiei Române, sunt onorat să prezint pe scurt moştenirea politică şi cultural-juridică pe care acesta ne-a lăsat-o. Aparţinând unei foarte vechi familii româneşti, ca fiu al paharnicului Bosianu, Constantin Bosianu s-a manifestat ca o personalitate plurivalentă, care a gravitat în jurul pregătirii sale juridice de excepţie, şi care a militat pentru înfăptuirea marilor idealuri ale epocii sale. Instruit la cele mai bune şcoli ale vremii, Constantin Bosianu a fost mai presus de orice un constructor! Un slujitor al naţiunii române! Prestigiul său ştiinţific de mare jurist l-a propulsat în înalte demnităţi politice şi de stat. Fie că a deţinut funcţii de demnitate publică, fie că a fost dascăl universitar, Constantin Bosianu a fost un vizionar, lăsând în urma sa instituţii de drept public şi civil pe care s-a construit statul român modern şi care unele dăinuiesc şi astăzi!”, apreciază parlamentarul romaşcan Ioan Chelaru în discursul pe care îl va ţine marţi în aula Academiei Române.



COMENTARII

WORDPRESS: 0