Înviere în ambulanță

Dimensiune text

Pentru cei mai mulți dintre credincioși, sărbători ca Paștele sau Crăciunul reprezintă un prilej de a petrece în sînul familiei.

 

 

Pentru alții, însă, astfel de sărbători devin sinonime cu locul de muncă. Iar dacă locul de muncă presupune salvarea unor vieți omenești, lipsa familiei e îndulcită de sentimentul că misiunea a fost îndeplinită. Cel puțin așa crede medicul Letiția Dămoc, coordonatorul Serviciului Județean de Ambulanță, care spune că a pierdut șirul sărbătorilor petrecute la locul de muncă.

„Asta este meseria noastră și trebuie să ne-o facem pînă la capăt, indiferent dacă este Crăciunul sau Paștele. De două ori m-a prins noaptea Învierii în ambulanță. O dată mă întorceam de la București, unde transportasem un bolnav, iar a doua oară mă întorceam de la Iași. Vedeam credincioșii cum se întorc de la biserică și aveau în mîini lumînări aprinse. Aveam un sentiment de părere de rău, că nu sînt aproape de familie, dar ne bucura gîndul că ne-am făcut bine meseria și am salvat o viață”, spune medicul Letiția Dămoc.

 



COMENTARII

WORDPRESS: 0