HomeActualitateNeamt

Investiţiile cu bani de la Guvern, monitorizate de Consiliul Judeţean

Primarii din Neamţ au la dispoziţie doar 22,3 milioane de lei pentru continuarea investiţiilor începute în anii anteriori.

Banii alocaţi de Guvernul României pentru judeţul Neamţ ajută la finanţarea investiţiilor locale care se fac prin intermediul Programului naţional de dezvoltare locală. Conform unui ordin de ministru, „pentru repartizarea fondurilor pe obiective de investiţii în continuare şi obiective de investiţii noi se folosesc cel puţin unul dintre următorii indicatori: data semnării contractului de furnizare/prestare servicii/execuţii de lucrări, după caz, stadiul fizic, populaţia deservită şi procentul de cofinanţare de la bugetul local”.

„Atrag încă o dată atenţia asupra faptului că aceşti bani se dau pentru investiţii, nu pentru reparaţii. Pentru asemenea chestii sunt anchete în toată ţara. Eu nu vreau să dau cu subsemnatul. Am dispus controale şi verificări în judeţ, sunt normale aceste controale. Vreau să precizez că nimeni din Consiliul Judeţean (CJ) nu-şi va asuma responsabilitatea pentru a semna, în cazul în care ceea ce s-a lucrat pe teren nu respectă prevederile legale”, a declarat Culiţă Tărâţă, preşedintele CJ Neamţ.

Șeful CJ Neamţ face referire la faptul că, din lucrările efectuate în judeţ în anul 2013, au fost constatate şi situaţii în care nu a fost respectată legea. Cel puţin aşa reiese dintr-un raport întocmit de angajaţi ai CJ Neamţ şi transmis Ministerului Dezvoltării Regionale, pentru că primarii vizaţi consideră că au respectat prevederile legale. Divergenţele dintre CJ Neamţ şi unele administraţii locale au apărut după ce Ministerul Dezvoltării Regionale a cerut din partea consiliilor judeţene din toată ţara declaraţii de conformitate, adică ceea ce scrie în documente corespunde cu realitatea. Culiţă Tărâţă a adăugat că şi-a expus punctul de vedere şi în faţa vicepremierului Liviu Dragnea, care este, totodată, şi ministrul Dezvoltării Regionale.

Comentarii

WORDPRESS: 0