Investiții în Roman sub un milion de dolari

Bugetul de investiții al Primăriei municipiului Roman va fi, anul acesta, sub un milion de dolari, adică mai puțin de 3.200.000 lei.

 

 

Reprezentanții administrației publice locale s-au reunit în mai multe ședințe de lucru, întruniri care vor continua și în această săptămână, pentru a creiona bugetul aferent anului în curs.
Bugetul Romanului va fi aprobat în luna martie, adică mai târziu cu cel puțin 45 de zile față de momentul aprobării bugetului național. „Vom analiza, mai întâi, bugetul de funcționare, apoi pe cel de investiții. Va fi un buget de austeritate, ajustat. Trebuie să fim strânși la pungă și să nu începem investiții noi, în condițiile în care trebuie să le finalizăm pe cele deja începute„, a afirmat Laurențiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman.

Acesta a mai precizat că prima ședință de proiecție corectă a bugetului va avea loc săptămâna aceasta, după ce mai multe informații au fost actualizate. Realizarea bugetului se va face împreună cu Ovidiu Bojescu, city-managerul Romanului, Felician Ioniță, directorul tehnic al Primăriei Roman, și Mihai Plaii, directorul economic al instituției.


COMENTARII

WORDPRESS: 0