Inventariere informatizată a mormintelor în cimitirul „Eternitatea”

Inventariere informatizată a mormintelor în cimitirul „Eternitatea”

 

Direcția Municipal Locato aduce la cunoștință faptul că în cimitirul „Eternitatea” se implementează programul de inventariere informatizată a locurilor de veci. În acest sens, persoanele care au loturi concesionate în cimitirul „Eternitatea” cu o vechime mai mare de doi ani, nu au pe nimeni înhumat și nu au realizat nicio lucrare funerară trebuie să se prezinte la Administrația cimitirului pentru clarificarea situației.

„Reamintim persoanelor care au concesionate locuri de veci în cimitirul «Eternitatea» că au obligativitatea de a-și achita taxele anuale, în sens contrar contractul de concesiune se consideră reziliat. Persoanele care, până la finele acestui an, nu se prezintă la Administrația cimitirului «Eternitatea» pentru a-și actualiza datele sau nu au taxele de concesiune achitate la zi vor pierde dreptul de concesiune începând cu data de 1 ianuarie 2020, locurile urmând a fi atribuite altor persoane, cu respectarea prevederilor legale. Prezentul anunț reprezintă punere în întârziere pentru toți utilizatorii, în vederea executării corespunzătoare a contractelor de concesiune”, au transmis reprezentanții Primăriei Roman.

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0