Generaţii de elevi din comuna Bozieni, pe care i-a educat şi format, îi poartă recunoştinţă.
Muncă susţinută la catedră, pasiune şi dăruire, provocări dintre cele mai diverse, generaţii de elevi pe care i-a educat şi format. Toate acestea vorbesc despre învăţătoarea Elena Creangă, de la Școala Gimnazială din comuna Bozieni, un dascăl pentru care a venit vremea să se retragă. Un om împlinit, care a adunat multe amintiri frumoase şi care are doar un singur regret, acela că timpul a fost neiertător. „Au fost ani grei, dar frumoşi. Sunt bucuroasă că propriii elevi m-au ascultat şi au învăţat, fiecare după puterile lui, că şi-au făcut un rost în viaţă şi că nu m-au uitat”, a spus învăţătoarea Elena Creangă.
Elena Creangă s-a născut în comuna Tansa, din judeţul Iaşi. După absolvirea Liceului Pedagogic, Elena a fost repartizată, în anul 1974, la o şcoală din comuna Bozieni şi, de atunci, nu a mai plecat. În afară de dragostea pentru copii, a mai avut un motiv să rămână. Elena şi-a cunoscut jumătatea, pe Tudor Creangă, profesor de istorie, venit din judeţul Constanţa, tot cu repartiţie, la şcoala din localitate. „În acelaşi an a venit şi Tudor, cel cu care aveam să-mi unesc destinul. Am primit o locuinţă sărăcăcioasă, la şcoala din satul Cuci, în care am stat opt ani. Eu nu aveam mai mult de 1.000 de lei pe lună, un salariu foarte mic, dar îmi plăcea ceea ce făceam”, spune învăţătoarea.
Despre dificultăţile de dinainte de 1990, Elena îşi aminteşte cu mult umor. „Într-o primăvară, prin luna martie, am participat împreună cu soţul meu la o activitate culturală în comuna Ion Creangă. Ziua a debutat cu o vreme frumoasă, dar până la finalizarea activităţilor a nins atât de puternic încât nu am mai putut ajunge acasă, unde ne aşteptau doi copii cu vârste mici. Sora şi cumnatul meu au făcut eforturi mari să ajungă la copii, altfel nu am fi avut soluţie”, îşi aminteşte dascălul.
Fără nostalgie după regimul comunist, sistemul de învăţământ de dinainte de 1990 a fost, în opinia dascălului, mai bine pus la punct decât cel actual. „Înainte de 1990, nu existau atâtea schimbări în învăţământ. Tineretul era educat în spiritul muncii, al corectitudinii şi respectului. Vremurile s-au schimbat şi a trebuit să facem faţă tuturor provocărilor”, spune Elena Creangă.
Soţul învăţătoarei, profesorul de istorie Tudor Creangă, numit director în 1976, a fost cel mai longeviv director de şcoală, rezistând în această funcţie timp de 36 de ani. „Școlile rurale au avut dascăli foarte bine pregătiţi. După 1990, acestora li s-a permis detaşarea în şcolile din oraş. În felul acesta, satele au pierdut dascăli valoroşi. Mulţi ani, şcolile au suferit nu doar din cauza scăderii numărului de copii şi a lipsei unui personal calificat, ci şi din cauza unor modificări continue a legilor în educaţie”, a spus profesorul Creangă.
Aflaţi la pensie, cei doi dascăli din comuna Bozieni vor să aibă o viaţă activă în continuare. Nu renunţă la preocupări care, în trecut, le-au umplut sufletul de bucurii: „Mi-au plăcut foarte mult călătoriile. Am fost împreună în multe locuri minunate din ţară şi mi-ar plăcea să reluăm aceste deplasări, pentru că, acum, timpul este de partea noastră”, a spus învăţătoarea Elena Creangă.
Comentarii