Învăţământul din Buruieneşti este la înălţime

Dimensiune text

Clădirea şcolii din Buruieneşti a fost dotată cu sistem de încălzire pe combustibil solid şi reţea de apă, iar clasele cu calculatoare.

Şcoala Gimnazială „Gheorghe Pătraşcu”, din Buruieneşti, comuna Doljeşti, poate concura ca dotare cu succes cu o unitate de învăţământ din Roman. În noua şcoală, construită după ce incendiul din 2006 a înghiţit vechea clădire, se investeşte în fiecare an. „În corpul A al şcolii am introdus încălzire cu centrală termică, avem apă curentă în şcoală şi am dotat clasele pregătitoare cu calculatoare. Toate aceste investiţii s-au realizat din bugetul şcolii şi cu sprijinul autorităţilor locale. Pentru anul viitor, ne gândim să completăm dotarea cu calculatoare pentru clasele primare, dar şi cu alte materiale necesare procesului instructiv educativ”, a precizat profesorul Gheorghe Curpăn, directorul Şcolii Gimnaziale „Gheorghe Pătraşcu”, din Buruieneşti.

La capitolul dotare, unitatea şcolară beneficiază de o sală modernă de festivităţi şi de un teren de sport acoperit cu gazon sintetic, pe care conducerea școlii îl închiriază vara tinerilor din comună, banii obţinuţi fiind direcţionaţi pentru achiziţionarea de materiale necesare desfăşurării activităţilor şcolare.

Educație, dezvoltare abilități, conservare și promovare tradiții

Cadru didactic în comună din 1980 şi director al unităţii şcolare timp de 32 de ani, profesorul de fizică Gheorghe Curpăn spune că relaţia familie – şcoală a devenit una strânsă. „În ultimii ani, se manifestă un interes crescut al părinţilor faţă de activitatea copiilor de la şcoală. Mărturie stau rezultatele copiilor la învăţătură, participarea acestora la diverse concursuri şcolare şi implicarea lor în diverse activităţi extraşcolare. Ne mândrim cu o echipă de dansuri populare care ne reprezintă şcoala şi comunitatea. În această vară, echipa de dansuri a participat la un festival de folclor organizat la Braşov. Acolo ne-am întâlnit cu primarul oraşului Braşov, George Scripcaru, fiu al satului Buruieneşti. A fost un prilej să arătăm tuturor celor prezenţi că am păstrat nealterate tradiţiile şi obiceiurile noastre strămoşeşti. În şcoală funcţionează un cerc de quilling, iniţiat şi condus de profesoara de biologie Maria Ploscă. Provocarea colegei mele a avut un ecou neaşteptat în rândul copiilor. Foarte multe dintre lucrările realizate de copii au făcut obiectul unor expoziţii organizate în Roman. Unele lucrări au fost comercializate în scopul susţinerii acestei activităţi. În urma unui parteneriat cu Asociaţia Culturală «DomiDance» din Roman, două zile pe săptămână, copiii de la cursurile primare iau cursuri de dans. Echipa de fotbal a şcolii, pregătită de profesorul Ion Diaconu, se va întrece, la mijlocul lunii noiembrie, cu echipe din comunele vecine, într-o competiţie cu tradiţie”, a spus directorul şcolii.

Conducerea şcolii nu i-a neglijat pe copiii care provin din familii cu probleme. „24 de copii din clasele I – IV, lăsaţi în îngrijirea fraţilor şi a rudelor sau care provin din familii dezorganizate sunt sprijiniţi în cadrul Centrului social «Don Bosco» din localitate, susţinut financiar de Dieceza de Iaşi, centru cu care am încheiat un parteneriat, pentru a evita ca aceşti copii să abandoneze şcoala”, a spus directorul Gheorghe Curpăn.


COMENTARII

WORDPRESS: 0