Prima paginăRoman

Întîlnire cu muzica și poezia la Comunitatea Elenă din Roman

Dimensiune text

Comunitatea Elenă din Roman, Asociația „Prietenii Muzicii Simfonice” Neamț și Editura „Papirus Media” din Roman organizeză o incursiune în universul sunetelor, avîndu-l ca temă pe „Genialul Enescu”.

 

Evenimentul va avea loc marți, 11 septembrie, începînd cu orele 15.00, la sediul Comunității Elene din Roman, camera 55 din Primăria Roman. La manifestare participă profesorul Gheorghe A.M. Ciobanu, Valeriu Dîm (Piatra Neamț) și un public iubitor de cultură.
Invitații vor putea asista la un recital de lieduri pe muzica lui George Enescu, susținut de profesoara Cristina Mihaela Obreja, coordonatoarea formației vocal-instrumentale «Areti» a Comunității Elene din Roman. Cea de-a doua parte a întîlnirii va oferi celor prezenți posibilitatea de a cunoaște gîndurile versificate ale profesoarei Eva Lazea, culese în volumul de poezii «Destăinuiri tîrzii», apărut la Editura Papirus Media„, a precizat inginerul Boris Cepalis, președintele Comunității Elene din Roman.

Strădania autoarei volumului va fi analizată critic de profesorii Ion Dobreanu, Tiberiu Roșu, și de preotul Cornel Paiu, președintele Societății Culturale „Clepsidra” din Roman. Invitații vor putea asculta cîteva dintre încercările literare ale autoarei în interpretarea elevilor Oana Butnărescu și Eduard Leahu, de la Colegiul Național „Roman-Vodă”. Momentul poetic va fi urmat de momente muzicale interpretate de formația vocal-instrumentală „Areti”, compusă din Mihai Blaj (mandolină), Vlăduț Iulian Murariu (pianină) și Nicolae Fernando Sandu (clarinet). Moderatorul întîlnirii va fi Boris Cepalis, președintele Comunității Elene din Roman.

COMENTARII

WORDPRESS: 0