Înghițitorul de linguri a ajuns să dea lecții de informatică

Un tînăr cu probleme psihice a fost internat la spitalul de psihiatrie. După mai mulți ani de tratament, el s-a reintegrat în societate și dă lecții de informatică.

 

 

Mulți dintre pacienții internați la Spitalul de Psihiatrie „Sfîntul Nicolae” ascund în spatele rătăcirii lor drame impresionante. Abandonați de către rude, unii dintre ei nu mai reușesc să se vindece niciodată. Alții, însă, cu tratament corespunzător, reușesc să-și revină surprinzător, chiar dacă după ani întregi de terapie. Așa s-a întîmplat în cazul unui tînăr de 30 de ani, care a fost internat în spital cu probleme psihice și într-o stare de nedescris, iar acum este reintegrat în societate.

 

De la înghițit linguri la navigare pe internet

 

Medicul primar psihiatru Anca Hîncu, managerul Spitalului de Psihiatrie „Sfîntul Nicolae”, spune că pentru vindecarea bolnavilor este foarte important și modul în care se comportă cadrele medicale cu pacienții. Un comportament adecvat a făcut minuni cel puțin în cazul unui pacient, care a ajuns la spital după ce a crescut într-un mediu agresiv. În primii ani de tratament, tînărul obișnuia să înghită diverse obiecte, ba, chiar, a ajuns pe masa de operație după ce a înghițit o lingură. În timp, pacientul și-a revenit, chiar dacă nu complet, și a devenit pasionat de calculator și internet.

„Pacientul a fost adus la spital după ce a crescut într-un orfelinat, unde era bătut și toată lumea se purta foarte rău cu el. Cînd a fost internat era într-o stare groaznică. Cadrele medicale îl spălau cu furtunul, pentru că el nu voia să se spele. Suferea de retard și tulburări de comportament. Obișnuia să înghită tot felul de obiecte, în semn de protest. Medicii au fost nevoiți să-l opereze și să scoată din stomac o lingură pe care o înghițise. Cu timpul, starea lui s-a ameliorat. A avut parte și de un compartament adecvat al cadrelor medicale, care s-au purtat cu el ca și cu un om normal. În momentul în care mediul agresiv a fost schimbat cu un mediu afectuos, normal, pacientul a făcut progrese remarcabile. A învățat să folosească un calculator și e foarte pasionat de internet. Mai mult, a început să-i învețe și pe alți pacienți din spital cum se folosește un computer. Se poate spune că s-a reintegrat în societate”, a povestit medicul psihiatru Anca Hîncu.


COMENTARII

WORDPRESS: 0