Articol publicat în data de: joi, 23 Feb 2012



Info-sănătate

Liber la angajări în Sănătate

 

Sistemul sanitar ar putea primi o gură nesperată de oxigen. Senatorii din Comisia pentru administrație publică din Senat au dat aviz favorabil unei propuneri legislative privind deblocarea posturilor din Sănătate, în funcție de necesitățile din sistemul sanitar.

Astfel, managerii de spitale vor putea debloca posturile vacante, blocate din 2009, în funcție de necesitățile existente cu privire la personalul medical: medici, asistente, infirmiere sau îngrijitoare. Totodată, în funcție de condițiile normative și bugetare ale spitalului, managerii vor putea să scoată la concurs anumite posturi.
Este foarte bine dacă s-ar debloca posturile din Sănătate. La o primă evaluare, noi am transmis Direcției de Sănătate Publică Neamț că am avea nevoie de 34 de posturi. Aici sînt incluse posturi de infirmeri, asistenți medicali, dar și medici. În realitate, noi am avea nevoie de peste 40 de noi angajați. Acum, să vedem cîte posturi ni se vor aproba„, a declarat medicul Mircea Coadă, managerul Spitalului Municipal de Urgență Roman.

 

Bolnavii de cancer, în pericol

Bolnavii de cancer din județ sînt în pericol să rămînă fără medicamentele care le calmează durerea. Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer a anunțat că principalul producător de analgezice opiode și morfină a ales să se retragă de pe piață.

Pentru noi, ca spital, acest lucru nu ar trebui să fie o problemă, întrucît există foarte multe medicamente de import care pot suplini aceste tratamente. Pentru bolnavi, însă, va fi o mare problemă, întrucît ele vor fi mai scumpe„, a declarat medicul Mircea Coadă, managerul Spitalului Municipal de Urgență Roman.

 

Medicii șefi de secție vor fi răspunzători de bugetul secției

Începînd cu acest an, șefii de secție din spital vor fi răspunzători pentru fiecare leu cheltuit în secția respectivă. Ei vor trebui să încheie contracte de management separat, cu conducerea spitalului, contracte prin care pentru fiecare secție se va stabili un buget de venituri și cheltuieli.
Contractul separat de management cu șefii de secție va fi una din condițiile pe care trebuie să le îndeplinim pentru acreditarea spitalului. Bugetul fiecărei secții va fi alcătuit în urma unei analize a activității secției. Bugetul trebuie să mențină un echilibru, pentru a nu înregistra depășiri, întrucît există secții, cum ar fi Chirurgia, care aduc cele mai mari venituri, dar care au și cele mai mari cheltuieli, însă există și secții care nu produc atît cît cheltuie„, a precizat medicul Mircea Coadă, managerul Spitalului Municipal de Urgență Roman.

 

Controale la medicii de familie și cei specialiști

În următoarea perioadă, Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Neamț va demara o serie de controale la toți medicii de familie și medicii specialiști din județ.

Potrivit președintelui CAS Neamț, jurist Valerică Frățilă, obiectivul controlului este de a verifica dacă medicii respectă condițiile contractul-cadru de finanțare încheiat anul trecut.
Practic, acest control presupune verificarea întregii activități a medicilor. Din nefericire, avem personal insuficient, așa că am cerut suplimentarea numărului de angajați„, a precizat președintele CAS Neamț.

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

%d blogeri au apreciat:

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close