Reforma din sănătate o fac cetățenii
Locuitorii județului Neamț sînt invitați să-și spună părerea și să facă propuneri referitoare la noua Lege a Sănătății. Ministerul Sănătății a anunțat că, în condițiile în care toată lumea a fost nemulțumită că primul proiect de Lege al Sănătății a fost elaborat fără opinia populației, acum se colectează părerile românilor pentru a crea un nou proiect. În acest sens, s-a lansat un chestionar cu privire la trei probleme: reorganizarea sistemului de asigurări, reorganizarea sistemului spitalicesc (să devină instituții nebugetare) și calitatea serviciilor medicale. De asemenea, a fost deschis și un forum unde cetățenii își pot spune părerea în legătură cu noua reformă, pe site-ul www.ms.ro .
Sănătate de 39 de lei pe lună
Începînd din acest an, toate persoanele care nu sînt asigurate și care nu au un venit sînt obligate să plătească 39 de lei pe lună la asigurările sociale de sănătate. Anul trecut, suma pe care o plăteau aceste persoane, cu titlu de contribuție la sănătate, a fost de 37 de lei. „În ultima perioadă, numărul celor care vin să se asigure pentru suma minima de 39 de lei a crescut. De cele mai multe ori, aceste persoane fără venit ajung la spital și, astfel, le depistăm. În schimbul achitării acestei sume pe ultimele șase luni, persoana în cauză primește o adeverință de asigurat și poate beneficia de servicii medicale. Dacă nu plătește această sumă, va beneficia doar de servicii medicale de urgență, pentru că numai acestea sînt gratuite, iar în privința celorlalte servicii medicale, fie nu va beneficia de ele, fie le va plăti din propriul buzunar„, a precizat jurist Valerică Frățilă, președintele Casei de Asigurări de Sănătate Neamț.
Medici asigurați pe sute de mii de euro
Se știe că meseria de medic este una extrem de riscantă. Cînd în mîinile tale se află viața unui pacient, mîinile trebuie să fie sigure. În caz contrar, orice greșeală se plătește, uneori chiar foarte scump. Aici intervin asigurările de malpraxis, din care sînt despăgubiți pacientul sau rudele acestuia. „O astfel de asigurare pornește de la 60.000 de euro și poate ajunge la 900.000 de euro. Lunar, noi plătim o asigurare de 60 de euro, asigurarea de malplraxis fiind obligatorie în cazul nostru„, a precizat medicul Mircea Coadă, managerul spitalului. În județul nostru, pînă acum nu au existat cazuri în care pacienții au fost despăgubiți pentru culpe medicale.
Comentarii