Articol publicat în data de: joi, 06 Oct 2016



Incompetenţa, orgoliile şi politica ne ucid cu zile, chiar şi la Roman

 

Spitalul Roman - Spitalul Nou 02Problema punerii în funcţiune a aparatului de radiologie modern de la Spitalul Roman, singurul aparat pentru care Casa de Sănătate poate deconta serviciile, nu este nici până acum rezolvată, chiar dacă respectivul aparat există în spital şi are toate avizele de a porni. Aparatul este, banii nu sunt, orgoliile înfloresc pe zi ce trece şi campania electorală ce a început deja pune batista pe ţambal. Mai mult, conducerea unităţii medicale recunoaşte, cu nonşalanţă, că ar fi primit un control de la Consiliul Judeţean (CJ), deşi Spitalul Roman nu este subordonat acestei instituţii. De fapt, CJ, dacă vrea, dă banii, dacă nu – nu, dar nici în control nu poate merge. Doar Primăria, eventual Prefectura – prin Direcţia de Sănătate Publică, dar încurcate sunt căile Domnului şi toţi par să facă tot mai multe intersecţii. În tot acest timp, pacienţii şi cadrele medicale sunt iradiate, dar nimănui nu-i pasă de asta. Mai mult, Spitalul va trebui să plătească 0,1% din cele 4,8 miliarde de lei vechi cât mai este de achitat penalităţi pentru fiecare zi de întârziere. Și au trecut 37 de zile de când trebuia achitat aparatul.

„Sănătatea are preţ”, cât costă halatul?

Consiliul Judeţean (CJ) a plătit jumătate de sumă pentru aparatul de radiologie, în prima parte a anului, şi, conform înţelegerilor, mai mult verbale, Spitalul se aşteaptă ca administraţia judeţeană să dea şi restul banilor, de 482.000 de lei. În ultima perioadă, noua conducere a CJ a venit cu mai multe variante de a respinge propunerea, de la faptul că ba nu există aparatul, ba că Primăria Roman ar trebui să dea banii în loc să facă alei şi să pună borduri, ba că primarul Laurenţiu Leoreanu trebuie să meargă la CJ să ceară personal banii, ba că nu sunt bani. Tot felul de scuze, dar care, nici pe departe, nu rezolvă o problemă simplă a sistemului sanitar din Roman, dar care atrage penalităţi pe zi ce trece.

Managerul Spitalului Roman, medicul Maria Andrici, a declarat, într-o conferinţă de presă, că a solicitat audienţă la preşedintele Consiliului Judeţean, dar a tot fost amânată, însă a primit o vizită de la un reprezentant al instituţiei. Ba, nonşalant, tot managerul romaşcan a spus clar că sănătatea are preţ, ceea ce este corect, şi care, de multe ori, este plătit de bolnavi.

„Am sunat la CJ pentru a merge în audienţă la preşedinte, dar, de fiecare dată, ni s-a spus că domnul Ionel Arsene este foarte ocupat şi ne vor anunţa când vom fi primiţi. La câteva zile, am primit vizita consilierului personal al preşedintelui CJ pe probleme medicale, a doctorului Andriţa (n.r. – Valeriu Andriţa), şi a consilierului judeţean Andruşcă (n.r. – Dănuţ Andruşcă, consilier judeţean PSD şi membru în Consiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean), cărora le-am prezentat situaţia aparatului, de ce nu este pus în funcţiune – pentru că nu este plătit. Dumnealor ne-au sugerat că cel mai corect ar fi să facem demersurile la Primăria Roman pentru a fi mediată o întrevedere între reprezentanţii CJ, ai Spitalului Roman şi ai Primăriei. Din câte am înţeles, domnul preşedinte al CJ, Ionel Arsene, ar fi spus că nu sunt bani şi se aşteaptă rectificarea, abia după aceea s-ar putea să ne dea bani pentru plata aparatului. Vreau să precizez că sănătatea nu are culoare politică, iar pentru a avea o populaţie sănătoasă, trebuie investiţi bani în sănătate, pentru că sănătate are preţ”, a spus doctorul Maria Andrici, managerul Spitalului.

CJ în control la o instituţie care nu îi este subordonată

Întrebată de jurnalişti cum de cei doi domni au ajuns în curtea Spitalului, managerul a fost extreme de evaziv. Ba că ar fi venit cu o problemă personală, recunoscând, apoi, că cei doi au venit în urma unei sesizări. O sesizare primită de Prefectură, dar pe care au verificat-o reprezentanţii CJ, deşi, cum spuneam anterior, aceştia nu au niciun drept legal. Singura instituţie medicală pe care CJ o are în subordine în Roman este Spitalul de Psihiatrie, acolo unde sunt probleme mai mari – aşa cum Ziarul de Roman a scris anterior, când am relatat despre descinderi ale mascaţilor, care au găsit sume mari de bani, nejustificate, şi pentru care nici până la această oră, în ciuda solicitărilor noastre, conducerea CJ nu a avut un punct de vedere.

Revenind la vizita celor de la CJ în control, managerul Spitalului a recunoscut, în final, că aşa a fost, dar că nu e nicio problemă. „A fost făcută o plângere la Prefectură şi au venit cu adresa să vadă despre ce este vorba. Cineva reclamase că se întrerupe apa foarte des în spital, ceea ce nu era adevărat. S-au convins, pentru că nu este adevărat. Cei de la Prefectură au trimis plângerea la CJ, iar de la CJ a fost trimis consilierul pe probleme de sănătate şi un consilier judeţean”, a spus medicul Andrici. În sprijinul acesteia a sărit şi Leonard Achiriloaei, director financiar-contabil la Spital şi consilier local PNL: „Nu am căutat nod în papură. Noi ne-am bucurat că au venit, ca să le arătăm cu această ocazie şi aparatul de radiologie”.

După luni de când tot se discută despre plata acestei tranşe de 482.000 de lei pentru aparatul de radiologie, nu ne-am lămurit cine îl va plăti. Clar este că penalităţile curg, iar Spitalul le va plăti. Primăria Roman nu poate, legal, să bage bani în aparatura din Spital. CJ dacă vrea, îi dă. Primarul Laurenţiu Leoreanu, dacă vrea, se va duce la CJ. Conducerea CJ – iar, dacă vrea – va da banii. Dacă nu, Spitalul îl va plăti. Conducerea Spitalului a venit şi cu o variantă de campanie în rândul populaţiei şi agenţilor economici de a direcţiona procente din impozitul pe venit sau profit către Spital, în vederea achiziţionării de aparatură, dar asta înseamnă înfiinţarea unui ONG şi o soluţie de durată. Până atunci, pe lângă faptul că aparatul de radiologie stă degeaba, banii se contorizează, şi nici nu mai este timp ca, până la finele anului, Spitalul să încheie un contract cu Casa de Sănătate pentru decontarea serviciilor. Cam aşa se întâmplă în Roman, în Neamţ, în România. Multe vorbe, puţine soluţii şi fapte. Prea mulţi bolnavi, prea puţini bani.

 

 

Știrea are 3 comentarii
Lasă un comentariu mai jos
  1. chr spune:

    Ma apuca plansul. Sau rasul. Nu stiu nici eu cum sa reactionez dar e clar ca nici macar Caragiale nu a descris asa ceva.

  2. Florin spune:

    „Prea multi bolnavi, prea putini bani”. Si prea multa incompetenta si delasare !

  3. van kiparos spune:

    Poate ca de aia s-a dus primarul in pelerinaj la Muntele Athos , sa se roage , sa-i dea Domnul gandul cel bun , sa plateasca acatiste ca poate-poate se va rezolva problema cu aparatul. Totusi gurile rele spun ca nu pentru aparatul de la spital s-a dus edilul la Athos , ci sa se roage pentru reusita sa in alt aparat , cel politic , dar nu local , ci national. O fi facut si vreo oarece danie la vreo manastire athonita , precum faceau domnitorii romani din Evul Mediu?

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

%d blogeri au apreciat: