Începe vînătoarea consultațiilor fictive

Dimensiune text

Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Neamț a adus la cunoștința pacienților că pot solicita verificarea serviciilor medicale, medicamentelor și dispozitivelor medicale de care au beneficiat într-o anumită perioadă de timp.

 

Informațiile vor fi puse la dispoziția celor interesați în baza unei cereri tip din partea pacientului, transmiterea datelor făcîndu-se cu respectarea principiului confidențialității datelor. Pe baza acestor cereri, CAS Neamț vrea să vadă dacă datele raportate de medici coincid cu cele ale pacienților, depistîndu-se, astfel, eventualele consultații fictive.
Personal, eu nu am cunoștință ca vreun coleg de-al meu să fi făcut raportări fictive. Casa de Asigurări încearcă multe lucruri inutile. Pacienții sînt nemulțumiți că trebuie să plătească pentru adeverințe, dar, pentru a beneficia de această adeverință, ei trebuie mai întîi consultați. La cabinetul medicului de familie ar trebui să fie ca și la cabinetul avocatului, adică, odată ce ai intrat, trebuie să plătești consultația. Oricum, sînt pacienți pentru care Casa de Asigurări nu plătește decît o singură consultație, cum e cazul bolnavilor acuți, deși ei se prezintă de patru – cinci ori pe lună„, a declarat medicul de familie Angela Bica, vicepreședintele Patronatului Medicilor de Familie Neamț.



COMENTARII

WORDPRESS: 0