Începe depunerea dosarelor pentru obținerea ajutorului de încălzire

Începe depunerea dosarelor pentru obținerea ajutorului de încălzire

 

 

Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei municipiului Roman a demarat procedurile pentru primirea dosarelor romașcanilor cu venituri reduse și care vor primi din partea Guvernului un ajutor pentru încălzirea din perioada anotimpului rece. În ultimele două ierni, condițiile de acordare a ajutorului au rămas aceleași, la fel și documentațiile ce trebuie depuse în vederea obținerii sprijinului.

„Vom începe, la Direcția de Asistență Socială, primirea dosarelor pentru ajutor de încălzire, la încălzirea cu gaze naturale, energie electrică sau lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri. La fel ca în fiecare an, condițiile au rămas neschimbate în ceea ce privește venitul mediu lunar pe persoană, care trebuie să fie de 615 lei, și, bineînțeles, cu prezentarea unui dosar, ca în fiecare an, astfel încât persoanele cu venituri mici să poată primi acest sprijin din partea Guvernului, de ajutor la încălzire, pe tranșe, în funcție de venitul pe membru de familie”, a declarat primarul Lucian Micu.

Limita maximă a venitului net mediu lunar pe persoană (persoană singură sau membru de familie) trebuie să fie de până la 615 lei, la fel cum a fost și în iarna precedentă. La sediul Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei municipiului Roman se primesc cereri pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței cu: lemne, cărbuni, combustibili petrolieri, energie electrică sau gaze naturale – doar pentru persoanele care locuiesc la case. Cetățenii care locuiesc la bloc vor depune cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței la asociațiile de proprietari de care aparțin. Pentru acordarea ajutorului cu gaze naturale, energie electrică, precum şi cel cu lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri, limita venitului net pe membru de familie este de 615 lei, atât în cazul familiilor, cât şi în cazul persoanei singure.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0