Încep lucrările la Parcul Jora, din zona Kaufland

Încep lucrările la Parcul Jora, din zona Kaufland

 

 

La finele anului trecut, Primăria municipiului Roman a câștigat și semnat cel de-al doilea proiect european din exercițiul financiar 2014-2020, cel privind „Îmbunătăţirea factorilor de mediu şi condiţiilor de viaţă în Municipiul Roman prin amenajarea Parcului Jora”. Săptămâna aceasta s-a încheiat și licitația publică de desemnare a firmelor care se vor ocupa efectiv de realizarea lucrărilor.

Conform proiectului pe fonduri europene, în zonă se vor amenaja alei pietonale, o zonă pietonală pentru promenadă, piste pentru biciclişti, locuri de joacă, derdeluş pentru sănii, grupuri sanitare. Parcul Jora va beneficia de iluminat public şi iluminare ambientală, mobilier urban (bănci din lemn, coşuri de gunoi metalice stradale), zonă pietonală, terasamente, sistem de irigaţii, reţele de apă – canal, sistem de supraveghere video. Valoarea totală a proiectului (inclusiv TVA eligibil) este de 1.888.718,73 lei.
„Marți, 12 iunie, am semnat contractele de execuție a lucrărilor pentru realizarea unui nou parc în Roman, cu bani de la Uniunea Europeană. Este vorba de Parcul Jora, zona neamenajată de spațiu verde de lângă Kaufland, căreia dorim să-i oferim o utilitate pentru un număr cât mai mare de cetățeni care doresc să se bucure de natură. Conform cerințelor impuse de UE, proiectul cuprinde două contracte de lucrări, unul ce presupune partea de construcție efectivă și celălalt care va impune realizarea instalațiilor de apă, canal, iluminat și a sistemului de supraveghere. Primul lot de lucrări a fost câștigat, prin licitație publică, de asocierea dintre Occidental Construct Roman și II Pascu Roxana (Iași), pentru suma de 774.807,24 de lei, fără TVA. Cel de-al doilea lot de lucrări a fost câștigat, prin licitație publică, de asocierea dintre Occidental Construct SRL Roman și Norsonic SRL Moinești, pentru suma de 386.901,45 lei, fără TVA”, a declarat primarul Lucian Micu.

Durata totală a lucrărilor de execuție a proiectului este de 16 luni.

 

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 2
  • Maria 5 luni

    Sa trăiască domn primar, biciusca și roxana (bogdan).??știe lumea toată. Cat mai se fura din spațiile verzi domnilor? Nu va este rușine? Când baronii nu mai știu de unde sa fure fac parcuri mai puțin mentenanță. Le facem și dumnezeu cu mila. Mai aveți mult pana la 45mp/persoana în acel Roman iubit. Un inginer peisagist, nu horticultor. Scuze.

  • mama omida 5 luni

    interesant de vazut „studiul de fezabilitate ” al acestui proiect!! restul smenuielii il banuim