Încep lucrările de refacere a aleilor din zona bulevardului Republicii

Încep lucrările de refacere a aleilor din zona bulevardului Republicii

 

La finele acestui luni, autoritățile promit că va începe amenajarea peisagistică a bulevardului Republicii. Proiectul vizează reabilitarea spațiilor verzi, crearea de parcări, modernizarea aleilor și trotuarelor pe zona cuprinsă între străzile C.A. Rosetti – Mihai Eminescu – bulevardul Republicii – Smirodava, pe o suprafață de aproximativ 28,7 hectare, din care spațiul verde ocupă circa 47.000 de metri pătrați.

„După data de 21 octombrie, pregătim terenul pentru turnarea tuturor aleilor care nu presupun bordurări și, ulterior, vom intra la defrișarea spațiului care este îmbătrânit și pregătirea terenului pentru amenajarea de alei noi și de parcări noi, de modernizare a întregului ansamblu din această zonă”, a precizat primarul Lucian Micu.

Proiectul de amenajare peisagistică a zonei prevede realizarea a 804 locuri de parcare noi cu pavele și a 24 de locuri de parcare suplimentare cu îmbrăcăminte asfaltică. Conform proiectului, în zona parcărilor, se vor planta 40 de arbori confieri de talie mică (thuya, chiparos, ienupăr), 40 de arbori de salcie ornamentală, arțar și mesteacăn, 40 de arbori de cireși ornamentali, pruni ornamentali și meri ornamentali. De asemenea, vor mai fi montate 60 de bănci din lemn și 100 de coșuri de gunoi.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0