Incendiu la o locuință din Bălușești

Incendiu la o locuință din Bălușești

 

 

Miercuri,12 iunie, în jurul orei 00:52, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență „112”, despre producerea unui incendiu la o locuință particulară în comuna Icușești, sat Bălușești, informează ISU Neamț.

La locul evenimentului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Roman, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, fiind sprijiniți și de voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Icușești.

„Ca urmare a producerii incendiului, au ars locuința cu o suprafață de aproximativ 60 metri pătrați, bunurile aflate în interior și acoperișul realizat din lemn cu învelitoare din tablă. Echipajul de paramedici SMURD a acordat primul ajutor unei femei de 75 de ani, care prezenta atac de panică, ulterior refuzând transportul la spital. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un ,scurtcircuit la un conductor electric defect”, informează ISU Neamț.

 

Foto. facebook / Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Icușești


COMENTARII

WORDPRESS: 0