Incendiile au făcut 34 de victime în județul Neamț, anul trecut

Incendiile au făcut 34 de victime în județul Neamț, anul trecut

 

 

În 2018, serviciul profesionist pentru situaţii de urgenţă şi serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă din județul Neamț au executat 10.198 misiuni, în medie 27,94 pe zi, numărul acestora crescând cu 3,80% faţă de anul 2017, când au fost executate 9.825 misiuni, informează un raport al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului (ISU) Neamț.

Intervenţii pentru stingerea incendiilor au avut loc în toate localităţile judeţului Neamţ, două localităţi din judeţul Iaşi şi una din judeţului Bacău. Cu excepţia intervenţiilor echipajelor SMURD, în 2018, s-au executat 2.779 intervenţii (aproximativ 7,61 intervenţii/zi), din care: 485 pentru stingerea incendiilor (17,45%); 199 pentru stingerea incendiilor de vegetaţie (7,16%); 166 pentru asistenţa persoanelor (5,97%); 89 pentru asanarea şi distrugerea muniţiilor neexplodate (3,20 %); 578 pentru alte situaţii de urgenţă (20,80%); 23 pentru protecţia mediului (0,83%); 39 pentru salvări de animale (1,40%); 1.200 pentru protecţia comunităţilor (43,18%).

Anul trecut, în județul Neamț, în urma incendiilor șase persoane au decedat, 28 de persoane au fost rănite şi 23 persoane au fost salvate, comparativ cu anul 2017 când au decedat cinci persoane, 25 au fost rănite şi 32 au fost salvate.

Cele mai frecvente împrejurări care au condus la producerea incendiilor în 2018 au fost:

 

Echipa de asanare pirotehnică, prin cele 89 de misiuni de cercetare, identificare, transport şi distrugere a muniţiilor rămase neexplodate din timpul războiului, a înlăturat pericolul reprezentat de: 30 de proiectile de artilerie de diferite calibre; 87 de lovituri de aruncător de diferite calibre; nouă focoase diferite; 24 de grenade de mână; o mină; 2.090 de cartuşe de diferite calibre şi componente de armament şi muniţii. În cadrul acestor misiuni, s-a executat şi cercetarea pirotehnică a unei suprafeţe de peste 36.355 de metri pătrați.

În perioada analizată, la cele 2.718 intervenţii la care au acţionat serviciile profesioniste (cu excepţia intervenţiilor SMURD) au participat 18.825 persoane. Ponderea personalului ISU Neamţ participant la intervenţii a fost de 70,64%.

În 2018, numărul solicitărilor pentru acordarea primului-ajutor calificat, a asistenţei medicale de urgenţă sau pentru efectuarea operaţiunilor de descarcerare a fost în creştere cu 4,17% faţă de 2017, fiind executate 7.419 misiuni, din care 1.475 ale echipajelor de terapie intensivă mobilă.

Echipajele SMURD Neamţ au executat următoarele misiuni: 7.326 pentru ajutor medical de urgenţă şi prim-ajutor calificat; 53 pentru descarcerare la accidente rutiere; 29 pentru asistenţa persoanelor blocate în apartamente; șapte pentru persoane căzute în locuri publice; patru pentru alte cazuri. Au fost asistate 7.461 persoane, din care 402 copii. În anul 2018, forţele de intervenţie ale ISU Neamţ au fost alertate şi în 111 situaţii care s-au dovedit a fi alarme false.

„În 2018, numărul apelurilor primite în Dispeceratul integrat ISU – Ambulanţă păstrează trendul ultimilor ani, fiind în creştere, primindu-se 150.768 apeluri prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, aprox. 413 apeluri/zi. Vârfurile se înregistrează în perioada de vară, de Paşti şi de Crăciun. În anul trecut, serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă au executat sau participat la 666 intervenţii, cu 8,89% mai puţine decât în 2017”, precizează reprezentanții ISU Neamț.

 

 

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0