Încă două zile pentru depunerea dosarelor pentru tichete sociale

Beneficiarii trebuie să depună dosarul la sediul Direcției de Asistență Socială. O persoană care îndeplinește condițiile va primi un tichet de 70 de lei.

 

Foto: Direcția de Asistență Socială 

 

Romașcanii care se încadrează în condițiile de acordare a tichetelor sociale mai au la dispoziție doar două zile pentru a depune toate documentele justificative astfel încât să benficieze de acest ajutor material oferit de Primăria municipiului Roman. Un tichet social are valoarea de 70 de lei și se acordă familiilor în care cel puțin un membru este pensionar, persoanelor singure pensionare și persoanele cu handicap care cumulează venituri ce nu depășesc 750 de lei/lună/membru de familie.

Tichetele sociale vor fi oferite înainte de Paștele ortodocșilor, iar cei care au dreptul la acest ajutor trebuie să se prezinte la Direcția de Asistență Socială, vis-a-vis de Liceul Teologic Ortodox, cu următoarele documente: cerere tip și declarație pe proprie răspundere pentru acordarea sprijinului material, copie după cuponul de pensie sau indemnizația de handicap din luna anterioară depunerii cererii, declarație pe propria răspundere că nu realizează venituri, pentru soțul/soția, care nu este pensionar(ă), declarație pe propria răspundere că nu a beneficiat de ajutor de urgență din partea Primariei Municipiului Roman, în anul curent, până la data depunerii cererii pentru tichete sociale, adeverință de salariat cu venitul net din luna anterioară depunerii cererii pentru celălalt soț, unde este cazul,  copie a certificatului de căsătorie, copie a certificatului de deces soț/soție, copie după certificatul de încadrare în grad de handicap, copia buletinului de identitate sau a cărții de identitate și împuternicire, în cazul persoanelor nedeplasabile.

Tichetele sociale se vor distribui prin caseria Direcției de Asistență și Protecție Socială Roman și trebuie ridicate în cel mult 30 de zile de la momentul în care beneficiarul este anunțat că are de luat tichete.

Pentru tichetele sociale care vor fi oferite la sfârșitul anului, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, beneficiarii vor trebui să întocmească un nou dosar, care va cuprinde aceleași documente.

Tichetele sociale vor putea fi folosite în mai multe magazine și farmacii din oraș, pentru cumpărarea de alimente sau medicamente.

[sam_ad id=”127″ codes=”true”]


COMENTARII

WORDPRESS: 12
  • tanasa 7 ani

    Din banii cui si pe cheltuiala cui se fac aceste ajutoare?Sa intelegem ca cerseala individuala pe la usile oamenilor a fost inlocuita cu teoria solidaritatii sociale?Lasati-o dracului,cu sau fara aceste tichete,saracii tot saraci raman si nevoile sunt aceleasi pe capul omului.Locuri de munca,baieti,nu tichete,asta-i rezolvarea.Numai ca se aude ca si tevile isi vor inchide portile,asa ca faceti comanda din timp la tipografie pentru mai multe tichete.

    • Roman muscat 7 ani

      Daca nu ai nevoie de tichete de ce te bagi? Sunt atatia oameni nevoiasi care din 70 de lei pot trai 2 saptamani, fara sa moara de foame, sa puna si ei o bucata de paine in gura, sa cumpere pastile, etc. Daca tu stai bine mersi cu fundul in propria masina pe care o parchezi in fata propriului apartament, ce te intereseaza pe tine daca mor altii de foame. Sa-ti faca tie strazile, sa gonesti ca nebunul.
      Pe spinarea ta se fac aceste ajutoare sociale, ca doar ai votat USL, si ar trebui sa stii in ce parte inclina socialismul.

  • pensionara 7 ani

    70 de lei? rusine,va bateti joc de batranii acestui oras,trebuia sa le faceti pachete cu alimente la pensionari,ca sunt vai mama lor,cum se chinuie de pe o zi pe alta.La pus stampila ati stiut sa-i scoateti mai mult fortati din casa,ati inrosit telefoanele cu indemnari sa mearga la pus stampila,si acum? poftim respect.

    • muieti-s posmagii? 7 ani

      sh mata ce-ai vrea acu? sa-ti bagi si-n gura, sa-ti molfaie? daca-ti da tichete sa iei ce vrei mata nu e bine, daca-ti da cos de alimente te plangi ca tu n-ai nevoie de orez. stai acas si plangete ca n-ai, ca la asta se pricepe romanu cel mai bine. astepti sa-ti pice in poala

  • necunoscut 7 ani

    Este de apreciat ca s-a reusit obtinerea banilor de tichete de la buget, avand in vedere cheltuielile care trebuie facute.

  • MINODORA 7 ani

    PUTIN ,CE SA FACEM CU DOAR 70 DE LEI,AVEM 8 COPII,SOCIALUL NI L-O TAIAT CA NU AM MERS LA STRANS GUNOIUL LA MALUL MOLDOVII,DAR CUM SA MERG DACA BARBATUL E LA PUSCARIE SI EU TREBUI SA AM GRIJA DECOPII.FRUMOS DIN PARTEA PRIMARIEI,CREDE CA CU 70 DE LEI IIL MAI VOTEAZA CINEVA,ESTI ULYIMUL MANDAT DE CARE SE MAI BUCURE DOMNUL PRIMAR.

  • NEMULTUMITA minodora 7 ani

    MINODORA PE TINE TRE SA TE RASPLATEASCA CU VARF SI INDESAT, CA STAI ACASA SI NU FACI NIK. TOTI BANII SA II DEA TIE, CA TU ESTI FEMEIE REPREZENTATIVA A ROMANULUI. SA TRAIESTI!

  • cos de alimente 7 ani

    bravo celor care au avut intiativa. Am dat si eu de craciun pomana la cateva familii cosuri de alimente si pot sa spun ca de 100 de lei am cumparat de la kaufland destula mancare si alimente de baza.
    cei ce se plang nu stiu de fapt ce greu le este celor cu un venit sub limita existentei!!!!!!

  • kent 7 ani

    La asistenta sociala ar trebui sa se deplaseze Curtea de Conturi sa verifice , cati morti , persoane care nu au solicitat niciodata nimic au primit ajutoare de urgenta .Acolo se fac magarii mari , si ar trebui rashi toti de acolo , de la gardian pana sus , toti fac magarii.
    Si daca ai o problema te iau la misto , dar ei uita ca sunt la dispozitia cetateanului. Dle viceprimar , trimite curtea de conturi sa vada magariile de acolo , dlor consilieri cat mai dormiti …In alte parti consilierii fac treaba voi ce faceti ?> Deci daca s-ar fura mai putin lumea ar fi indestulata… Exista documente , se pot proba , trebuie initiativa …Succes

  • kent 7 ani

    Minodora draga invata sa scriesti draga … janes ?

    • MINODORA 7 ani

      DA SA TRAITI,DOMN COMANDANT….JANES. DA MAI DEGRABA VEZI-TI DE LUNGUL NASULUI,CA APOI SA COMENTEZI.. GAJIULE.

  • rom 7 ani

    minodora, important este ca ai internet