Încă două dezinsecții cu avionul, în această vară, în Roman

Încă două dezinsecții cu avionul, în această vară, în Roman

 

 

Municipiul Roman şi operatorul SC Flaicor Serv SRL Bacău anunţă faptul că în sezonul cald vor executa trei servicii de pulverizare aeriană (ULV) de dezinsecţie pentru combaterea populaţiilor de insecte vectoare de maladii transmisibile şi generatoare de disconfort (ţânţari, muşte, căpuşe, etc.) pe domeniul public al municipiului Roman. Prima dintre acestea a fost efectuată în perioada 14 și 15 iunie.

Lucrările de dezinsecţie vor fi executate cu produsele K-Othrine Profi EC250 şi Solfac EW050, substanţe omologate de către Ministerul Sănătăţii, aflându-se înscrise în Registrul naţional al produselor biocide. Substanţele active sunt: Deltamethrin 25g/L, Piperonyl butoxide 225g/L, Cyfluthrin 50g/L.

Reprezentanții administrației publice locale atrag atenția că nu doar Primăria trebuie să asigure dezinsecția spațiilor pe care le deține, adică domeniul public. Pentru celelalte spații private, este obligația proprietarilor să se asigure că astfel de acțiuni se fac, dacă situația o impune.

Recomandările Ministerului Sănătății pentru populație

Pe lângă tratamentele aplicate pe domeniul public, se recomandă ca proprietarii să efectueze în spaţiile comune închise ale clădirilor proprietate privată, inclusiv casa scării, subsoluri umede sau inundate, dezinsecţie pentru combaterea ţânţarilor cu următoarea frecvență: minimum trei tratamente pe an şi ori de câte ori este nevoie, corespunzător concentraţiei şi tipului de substanţe insecticide ce urmează a fi utilizate.

Pentru spaţiile deschise ale persoanelor fizice şi juridice, dezinsecția se realizează lunar, în sezonul cald, prin aplicarea de tratamente multiple pentru combaterea ţânţarilor adulţi şi a larvelor de ţânţari.

Este necesară îndepărtarea apei restante din gospodării și/sau subsoluri, deoarece este locul de dezvoltare a larvelor,

Se recomandă utilizarea unui repelent şi purtarea de haine deschise la culoare, cu mâneci lungi şi pantaloni lungi.

Se recomandă restrângerea activităţilor în mediul extern (ţânţarul este mai activ în zori şi după apunerea soarelui),

Se recomandă evitarea scăldatului în ape stătătoare (lacuri, iazuri) şi frecventarea numai a ştrandurilor şi bazinelor de înot autorizate sanitar,

Se recomandă montarea de plase speciale la ferestre care să împiedice pătrunderea ţânţarilor în locuințe.

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0