Prima paginăActualitate

În școlile din Roman pică tavanele, curge apa prin acoperișuri, tablourile electrice sunt praf și centralele merg doar păzite

În școlile din Roman pică tavanele, curge apa prin acoperișuri, tablourile electrice sunt praf și centralele merg doar păzite

Dimensiune text

 

intalnire directori scoli 1Luni, 16 ianuarie, timp de aproximativ o oră, reprezentanții unităților de învățământ din Roman s-au întâlnit cu conducerea Primăriei Roman pentru a spune care le sunt problemele, astfel încât parte dintre acestea să fie prinse în  lista de investiții pe anul curent. Fiecare director a vorbit și a cerut câte ceva, unii mai mult, chiar și înlocuirea unor robinete ruginite, alții doar lucrările mari. Dar, în multe dintre școli, acoperișurile, geamurile, instalația electrică și centralele termice sunt probleme grave, iar în unele cazuri pot pune în pericol chiar viața elevilor și profesorilor. Sunt probleme vechi, care nu s-au rezolvat până acum.

La întâlnire au fost invitați directorii și directorii adjuncți, contabilii, precum și responsabilii din unitățile care nu au personalitate juridică. La „ascultare” au fost primarul Lucian Micu, directorul servicii edilitare, directorul tehnic, city managerul și directorul financiar contabil, care au notat toate cele expuse și au declarat că, în măsura în care bugetul pe anul acesta va permite, vor rezolva parte din probleme. Unele erau deja cunoscute de conducerea Primăriei, dar altele necesită bani și pentru studii și alți bani pentru lucrări.

Per ansamblu, de departe cel mai bine, în sensul că nu a solicitat mai nimic de la buget, stă Liceul Teologic „Sfântul Francisc de Assisi”, acolo unde conducerea a cerut doar ceva materiale pentru igienizarea din vacanța de vară, cea care se face în toate școlile. Nici la Școala „Alexandru Ioan Cuza” sau Colegiul Tehnic „Miron Costin” nu sunt mari probleme, ar mai prinde bine reparații la acoperișul de la grădiniță, respectiv refacerea căilor de acces la corpul B al Colegiului.

Mai mult de lucru este la Colegiul Tehnic „Petru Poni”, unde este nevoie de echipe inclusiv pentru igienizare, unde trebuie înlocuite geamurile și trebuie făcute lucrări la căminul-internat (o problemă ce necesită rezolvare la mai bine de jumătate din instituțiile școlare). Directorul Gabriela Dascălu a declarat că a solicitat ajutor doar pentru urgențe, recunoscând că, în fapt, lista cu nevoile ar fi lungă cât o zi de post, dar încearcă și prin alte forme să le rezolve. În schimb, lista de la Colegiul Tehnic „Danubiana” este și lungă și pare urgentă. Unele ateliere nu sunt încălzite, pentru că centrala termică trebuie păzită și reparată continuu pentru a funcționa. Și la corpul B de la Școala „Vasile Alecsandri” este rece, în timp ce în corpul A este prea cald. La fosta Școală nr. 2, pentru copiii cu dizabilități, nu este toaletă specială pentru elevii cu handicap locomotor.

Mai mulți directori au atras atenția asupra faptului că instalațiile electrice și tablourile trebuie schimbate, pentru că oricând pot provoca un scurt circuit. Plitele pentru gătit sunt vechi și neadaptate. Multe acoperișuri trebuie refăcute, iar terenurile de sport în aer liber trebuie asfaltate. Nu toate sălile de clasă au geamuri termopan, iar practic consumul de gaz este mare și fără eficiență.

Și, dacă toate acestea nu erau suficiente, unii directori au atras atenția că, după ultimele cutremure, au apărut fisuri pe pereți și se tem ca nu cumva clădirile să pună în pericol viața copiilor și profesorilor. Din așa-zisă fericire, sunt doar patru clădiri de acest fel, autoritățile spun că le cunosc și imediat vor trece la expertizarea imobilelor și, după ce vor avea concluziile specialiștilor, vor lua și măsurile care se impun.

intalnire directori scoli 2În concluzie, la un buget de investiții al municipiului de circa 1,5 milioane de euro anual, cheltuirea lui nu ar rezolva chiar în totalitate toate problemele. Autoritățile spun, însă, că, în scurt timp, vor veni cu unele soluții, mai ales pentru problemele stringente.

Această întâlnire este prima dintr-o serie de dezbateri anunțate de conducerea Primăriei Roman. Următoarea întâlnire va avea loc marţi, 17 ianuarie, ora 12.00, la sediul Primăriei Roman, cu reprezentanţii tuturor asociaţiilor de proprietari, la care sunt invitați să ia parte şi reprezentanţii societăţilor furnizoare de servicii publice și utilități: Municipal Locato, Rossal şi ApaServ.

 

COMENTARII

WORDPRESS: 4
  • Cum?!? Dupa mandatele primarului luminat Leoreanu se mai poate asa ceva?

  • Asta cu nevoile la Danubiana e buna!!!Nu se construieste o capela acolo?Chiar daca banii provin din donatii,nu se puteau folosi ptr imbunatatiri???Dl director Vacaru ce spune???

  • pai fratii mei albi ,pe vremea lui Agarici Spagarici Leoreanu nimeni n’a zis nik !!!ati fost solidari cu el c’a fost si el cadru didactic ..sa zicem;cartusele de tigari nu vorbesc …ma intreb ce dreak a avut in cap in afara de balaceala de la strand .

  • N-aș crede …până „ieri” totul era la superlativ …