Prima paginăSocial

In Memoriam – Constantin Bârjoveanu: „De-ar fi trăit azi poetul…”

In Memoriam – Constantin Bârjoveanu: „De-ar fi trăit azi poetul…”

Dimensiune text

…și pictorul și graficianul și jurnalistul și TATĂL meu, Constantin Bârjoveanu, câte lucruri minunate nu ne-ar fi încântat ochii și sufletul! Acest Om a fost un făurar multiplu, care a risipit și răspândit cu entuziasm tot ce Dumnezeu i-a dăruit prin har și talent. Este un neegalat și totuși un anonim, căci ne-a arătat întotdeauna doar o singură fațetă a ființei sale: modestia. A trăit și a ars ca o torță toată viața, numai pentru a crea, atât material, cât și spiritual. Viața sa? O imensă ladă de zestre, lăsată nouă, fetelor lui, lăsată vouă, celor ce l-ați cunoscut și l-ați iubit.

Tata - autoportret

Tata – autoportret

 

Nea Titi, cum îi spuneau mai toți, a fost un om hiperchinetic. Când era activ picta, ori zbura cu Deltaplanul, ori făcea sport, ori era la Biblioteca Municipală unde preda Esperanto, ori îngrijea acasă grădina de flori – un mic paradis, ori desena materiale didactice, ori plecam în drumeții pe coclaurile din jurul Romanului, ori sculpta linguri de lemn, ori developa și scoteam poze-amintiri de neșters, într-un cuvânt, nu irosea nici o clipă stând.

Iar când se odihnea, crea: scria poezii, îmi citea poezii, își pregătea textele pentru „Cronica Pisălogului”, coresponda cu esperantiști din lumea întreagă, pentru că deviza lui era „odihna activă”. Pe de altă parte, comunicarea făcea parte din nevoile sufletești și intelectuale, așa cum este aerul, apa și hrana pentru trup. Poate și din acest motiv a avut așa de mulți prieteni și a fost așa de iubit de toată lumea; trata cu egal respect și căldură atât pe cei din high life-ul citadin, cât și pe cei pe care soarta nu i-a favorizat deloc.

La ziar

La ziar

 

Am învățat de la tata să cresc și să mă înalț dreaptă, să iubesc tot ce-i frumos, să apreciez lumea la justa sa valoare și am aflat că orice și oricine, oricât de mărunt ar fi, tot are ceva ce-l face important și am mai învățat să descopăr acest „ceva”. Constantin Bârjoveanu a fost familist convins, soț exemplar și tată adorat de noi. Mi-a fost cel mai bun prieten, sfătuitor, mentor.

Pictură din biserica de la Botești

Pictură din biserica de la Botești

 

Om al penelului, a iubit culoarea și înălțimile, dar s-a contopit cu adâncurile de humă ale pământului în 18 martie 2000, când a fost accidentat mortal de un șofer iresponsabil.

A rămas în amintirea mea, a noastră, un zburător căruia i s-au frânt aripile cu care zbura înspre viață, dar ale cărui aripi le făurim noi, zi de zi, și amintire de amintire.

 

Irina Bârjoveanu-Vladu,
martie 2021


 

 

Constantin Bârjoveanu s-a născut la Roman, la 26 martie 1934. În 1952 este admis la Şcoala Medie de Arte Plastice din Iaşi, unde studiază pictura sub îndrumarea lui Corneliu Baba şi Dan Hatmanu.

Din 1962 urmează cursurile Şcolii Populare de Artă din Bacău şi debutează într-o expoziţie colectivă alături de Iulia Hălăucescu, Ştefan Hotnog, Petru Petrescu. Lucrările sale, în ulei, colaje, grafică, au fost expuse la Muzeul de Artă din Roman, Iaşi, Piatra Neamţ. Altele au rămas în 12 biserici din judeţ.

În 1971 debutează în poezie la Cenaclul Literar „Panait „Moşoiu” (ulterior „Cezar Petrescu”). Între 1980-1983 a predat la Biblioteca Municipală din Roman limba Esperanto.

Se stinge din viață la 18 martie 2000.

„Poezia, pictura diversificată-religioasă, laică şi caricatură – pamfletul jurnalistic, toate s-au contopit neaşteptat de solid într-o operă indestructibilă, lăsându-ne imaginea totală a unui om ce s-a dăruit fără rezerve artei: Constantin Bârjoveanu” (Emilia Țuțuianu, Testamentul artistic al romaşcanului Constantin Bârjoveanu).


Profesorul și publicistul Gheorghe A.M. Ciobanu, în eseurile despre Constantin Bârjoveanu:
– 2001: „Să nu strivim… pădurea de minuni a lumii”
– 2003: „Culori, grafiere, tăcere şi tîlc”
– 2003: „Pegasul dă cu penița”
– 2005: „Epilog la Pisălog

 

 

 

 

 

 

COMENTARII

WORDPRESS: 0