Prima paginăSocial

În comă alcoolică la patru ani

Dimensiune text

Consumul de alcool în rîndul tinerilor și, mai nou, în rîndul copiilor a devenit o realitate îngrijorătoare.

 

Medicii spun că vîrsta celor care consumă alcool în exces a scăzut în ultimii ani, astfel că se întîmplă frecvent ca, la 16, 15 sau chiar 14 ani, adolescenții să ajungă pe patul spital în comă alcoolică sau în stare de ebrietate.
Mai grav este faptul că și copiii mai mici cad – de cele mai multe ori accidental – victime consumului de alcool. Medicii spun că acest lucru se întîmplă din vina părinților, care îi lasă nesupravegheați, și pentru că sticlele de băutură nu sînt depozitate în locuri în care copiii nu pot ajunge.
De mai mulți ani, faptul că a scăzut vîrsta celor care consumă în mod frecvent alcool a devenit o realitate. Nu avem o statistică exactă a numărului de copii pe care i-am transportat la spital în stare de comă sau în stare de ebrietate, dar au fost destule cazuri. De cele mai multe ori, copiii consumă alcool accidental, ei nefiind supravegheați de părinți. În urmă cu ceva timp am avut un caz destul de grav. Am fost chemați să acordăm primul ajutor în cazul unui copil de patru ani care intrase în comă alcoolică. Acesta era nesupravegheat și s-a luat la întrecere cu alți doi copii de opt ani. Aceștia au băut o sticlă de lichior Tanita și i-au dat și celui mai mic să bea. Ca vîrstă, fiind mai mic, alcoolul și-a făcut mai repede efectul și a intrat în comă alcoolică. Ceilalți doi au ajuns și ei la spital, însă starea lor nu era gravă. Ulterior, copilul de patru ani și-a  revenit și el„, a declarat medicul Letiția Damoc, coordonatorul Serviciului Județean de Ambulanță Neamț.

COMENTARII

WORDPRESS: 0