În comă alcoolică, la 17 ani

La finalul săptămânii trecute, o tânără de 17 ani, din Roman, a fost descoperită de către trecători în zona Autogării din Roman, întinsă pe o bancă.

Iniţial, cei care au văzut-o au crezut că doarme, dar, de fapt, minora se afla în comă alcoolică. Trecătorii au apelat numărul de urgenţă 112, iar un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Neamţ s-a deplasat imediat la faţa locului. Cadrele medicale au acordat tinerei primul ajutor, după care au transportat-o la Centrul de Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal de Urgenţă Roman, pentru investigaţii de specialitate şi pentru a i se administra tratamentul adecvat. Tinerei i s-au făcut spălături stomacale, iar apoi a fost internată la secţia de Terapie Intensivă.


COMENTARII

WORDPRESS: 0