[VIDEO] În caz de cutremur, birocrația și corporațiile riscă să ne îngroape de vii

HomeActualitate

[VIDEO] În caz de cutremur, birocrația și corporațiile riscă să ne îngroape de vii

 

exercitiu-alarmare-pompieri-isu-5Miercuri seară, 28 septembrie, la sediul Primăriei Roman a avut loc şedinţa Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, pentru o simulare în caz de cutremur. Toate bune şi frumoase, dar practica nu are nimic în comun cu realitatea unui adevărat cutremur. Conform specialiştilor – care nu au vrut să panicheze pe nimeni, dar care au tras un semnal de alarmă -, principala noastră problemă o reprezintă beciurile, cele mai multe situate prin tot centrul (vechi şi nou), dar al căror amplasament nimeni nu îl cunoaşte – nici măcar nu îl bănuieşte. Și, chiar dacă depăşim acest moment şi nu murim din cauza dezastrului produs de cutremur, firmele de utilitate publică, gen E.ON, nu ne vor face şansele de supravieţuire să crească. Ba, din contra. Ieşim de sub dărâmături, dar putem exploda.

Scenariu destul de uşor

Când a început şedinţa, toată lumea a recunoscut că un cutremur de mare intensitate este greu de gestionat şi în familie (din cauza panicii pe care nu o poate nimeni controla sau din cauza lipsei de informare), dar şi în ansamblu, din cauza problemelor ce pot apărea la nivel de comunitate. Simularea a avut ca scenariu faptul că, la ora 17.30, s-a produs un cutremur în zona Vrancea, de 20 secunde, de intensitate 6,2 grade pe scara Richter, care a afectat Romanul, Săbăoaniul şi Cordunul, unde s-au produs fracturi inclusiv la reţelele de utilităţi. Nu s-au produs pagube generale, dar sediul Poliţiei Locale (zona Clubului Petrotub) a fost afectat. Cinci oameni sunt răniţi şi alţi doi s-au salvat, dar se află pe acoperişul clădirii. Conducta de gaz s-a fisurat şi există riscul unei explozii.

Scenariul, deşi petrecut pe timp de noapte, a fost unul uşor, super optimist. Puţini răniţi, într-un sediu aflat vizavi de pompieri. Nu s-a pus problema unor pagube generale – blocuri sau case dărâmate, ceea ce ar însemna câteva zeci de persoane în pericol, plus un acces greoi de recuperare a victimelor. Dar, să spunem că este bine să ştim şi să exersăm să salvăm măcar şapte oameni.

Ce fac autorităţile după cutremur. Fiecare, cu ce poate

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă se convoacă în caz de dezastru, de la inundaţii la cutremur sau alte ameninţări, imediat, iar la Primăria Roman, toţi factorii decizionali – de la primar la Poliţie, Pompieri, Sanepid, E.ON, ApaServ, direcţiile Primăriei, conducerea Spitalului – se strâng pentru a vedea fiecare ce a făcut şi ce mai poate face pentru eliminarea pagubelor. De aici începe greutatea şi lupta cu birocraţia, statul şi privatul. Vă prezentăm, pentru informarea corectă, cum s-a pregătit acest exerciţiu, ce poate face fiecare instituţie, cu precizarea că acesta a fost doar un exerciţiu, nimic în comun cu un cutremur ca cel din ’77 sau cu ce s-a petrecut acum o lună în Italia.

Primarul Laurenţiu Leoreanu spune că, în Roman, avem nouă clădiri expertizate şi încadrate în gradele 1-3 de risc seismic, plus unele locuinţe de pe străzile Sucedava, Ștefan cel Mare şi Miron Costin cu fundaţii slăbite, mai ales pentru că sunt construite pe fostele beciuri şi galerii. Primarul este şeful Comitetului, îi ascultă pe toţi şi, eventual, cere măsuri suplimentare, dacă are cui să-i ceară.

Gheorghe Carnariu, vicepreşedinte al Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, spune că pentru evacuarea sinistraţilor la nivelul oraşului sunt două microbuze (fiecare a câte 20 de persoane) şi sunt pregătite Sala Polivalentă şi sala de sport a LPS, un total de 200 de locuri, cantina de la LPS putând asigurând masa pentru 200 de persoane. A fost răspunsul pe acest exerciţiu, dar, în principiu, putem spune noi că şi celelalte săli de sport ar putea găzdui câteva zeci-sute de sinistraţi.

Daniel Ursu, şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Roman, spune că toate comunicaţiile se asigură prin radiotelefoane, pentru că, aşa cum se ştie şi în vremuri de veselie, de Crăciun sau Paşte, când oamenii îşi trimit urări, reţelele de telefonie sunt blocate.

De la Pompieri, pentru exerciţiul de miercuri erau pregătite trei maşini, inclusiv cea pentru descarcerare. Acum, în lumea reală, Doamne fereşte să fie incendii în mai multe zone, pentru că nu se ştie ce va avea prioritate, stingerea lor sau ajutorul dat pentru scoaterea oamenilor de sub dărâmături. La exerciţiile trecute, Pompierii au adus şi câinele specializat în depistarea persoanelor vii aflate sub dărâmături, unul singur pregătit, Kara.

De la Spital, directorul economic, Leonard Achiriloaei, ne-a explicat că Centrul de Primiri Urgente este pregătit, dar oricine a ajuns vreodată aici ştie că sunt doar trei paturi pentru prim-ajutor şi vreo 10-15 pentru tratamentul ulterior salvării vieţii.

De la E.On Gaz, prin vocea lui Dumitru Blesneag, conform scenariului care privea o conductă de gaz fisurată, am aflat că, până una-alta, cineva trebuie să anunţe problema, la call-centerul de la Iaşi, care deserveşte toată Moldova, după care se va opri vana, dar care nu era la Clubul Petrotub – unde s-a făcut intervenţia, ci în pietonalul Ștefan cel Mare. Nu mai precizăm că telefoanele mobile ar trebui să funcţioneze şi operatorii să poată răspunde la toate apelurile venite de la oamenii panicaţi – ceea ce e un scenariu greu de crezut, de fapt, imposibil, dar pe tema asta vom reveni.

Când a luat cuvântul reprezentantul E.ON Electrica, lucrurile s-au complicat şi mai mult. Paul Simionescu a explicat că E.ON poate aduce două echipe pentru a izola pericolul şi un grup electrogen până când alimentarea cu energie electrică poate fi restabilită. Cei care au rămas fără curent vreodată în Roman, nu mai vorbim de localităţile limitrofe, ştiu că lumânarea este sursa cea mai sigură.

Sanepidul, prin vocea medicului Emanuel Nazaretian, ne-a asigurat că există stoc de vaccin şi că se vor face evaluări pe calitatea apei şi a aerului.

Poliţia Română, sub coordonarea comisarului şef Dragoş Bălău, va asigura paza bunurilor şi fluidizarea traficului pentru ca maşinile de intervenţie să aibă prioritate. La fel şi Poliţia Locală, cea care, pe loc, va avea 14 oameni, iar în 15 minute de la dezastru va putea mobiliza 28 de persoane, tot cu acest scop al asigurării ordinii. Și Jandarmeria spune că este pregătită pentru a nu permite acte de violenţă.

Cei de la Ambulanţă au la dispoziţie cinci echipaje, unul cu medic. Să nu uităm că ambulanţa TIM, singura care poate face resuscitare la locul faptei, nu poate fi folosită nici acum în Roman, pentru că nu suntem municipiu reşedinţă de judeţ. Garnizoana Roman – Baza 3 Logistică are şapte autocamioane pe care le poate pune la dispoziţia autorităţilor.

Romanul, direct pe falia Vrancea

La şedinţă a participat şi colonelul Ioan Niţică, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ, cel care, practic, alături de primar, coordonează tot ceea ce se întâmplă într-o asemenea situaţie. Și este corect de spus faptul că ISU, inclusiv la inundaţiile din anii anteriori, a făcut, cu ajutorul oamenilor şi dotărilor din ce în ce mai performante, minuni.

Ioan Niţică spune că Romanul, ca şi Iaşiul, este pe falia cutremurelor din Vrancea, cele mai periculoase. „În Roman sunt hrube care nu sunt cartografiate. Ar fi bine să ştim unde sunt, ca să putem anticipa problemele şi, mai bine, să luăm măsuri pentru consolidarea lor. Noi punem accent, prin campaniile făcute, pe instruirea populaţiei. În acest moment, un elev, până pleacă din sistemul educaţional, beneficiază de măcar patru instruiri în caz de cutremur şi credem că noua generaţie va fi pregătită”, a spus, optimist, şeful ISU Neamţ, deşi toţi cei prezenţi la întâlnire sunt conştienţi că, în caz de calamitate, reacţiile oamenilor diferă, indiferent de buna pregătire a lor.

Statul contra statul privat. Replici halucinante

Adevăratele probleme vin din birocraţie. La finalul expunerilor, s-au făcut comentariile. Cele pertinente, cele care, în cazul unui cutremur pe bune, pot sau nu salva vieţi, funcţie de cât de bine sunt rezolvate problemele până la acel moment.

Ioan Niţică le-a cerut celor de la E.On Gaz să ia în considerare faptul că, în cazul unui cutremur mare, este inevitabilă distrugerea reţelelor, ceea ce poate duce şi la mai mari dezastre: „În acest caz, nu se poate renunţa la call centerul de la Iaşi, să avem un număr direct pentru a cere să închidem vana de pe reţeaua fisurată, ca să nu se producă explozii? Cred că ar trebui să medităm la această variantă. Cum veţi face faţă la sute de telefoane? E important să oprim gazul”.

Reprezentantul E.On a recunoscut că sistemul este încărcat, că sunt doar şapte oameni la mentenanţă pe zona Roman (inclusiv comune!) şi că toată lumea reclamă, şi fără cutremur, că simte miros de gaz în bucătărie. În continuare, acesta a oferit o soluţie nelalocul ei: „În caz de incendiu, până să ajungem noi, ISU închide gazul”, urmat de replica promptă a colonelului Niţică: „Noi nu suntem angajaţi ai E.On!”.

Un sfat a fost şi acela ca oamenii să nu sune la call center în caz de cutremur, pentru a nu-l bloca, sfat absolut nerealist în condiţiile în care, după cutremurul de la finele săptămânii trecute, mii de oameni au sunat la 112 pentru a întreba ce să facă după cutremur. Tot cei de la E.On Gaz au venit cu soluţia, din punctul lor de vedere foarte bună, ca locatarii să închidă gazul de la vana fiecărui bloc, în condiţiile în care în Roman sunt sute de blocuri şi puţini locatari ştiu măcar unde se află vana de închidere sau dacă aceea funcţionează uşor.

Autorităţile au întrebat şi la E.On Electrica dacă au capacitatea de intervenţie, pentru că, în cazul unui cutremur produs noaptea, ar trebui să aibă grupuri electrogene, pentru că iluminatul nu va funcţiona, de principiu. Și din partea reprezentanţilor Electrica s-a spus cam ca la gaz – nu sunt oameni, există un grup electrogen la Piatra Neamţ şi unul la Bacău, astfel încât recomandarea a fost ca fiecare instituţie să-şi cumpere, dacă vrea. În timp real, fără calamitate, remedierea unei probleme pe reţeaua de electricitate are o durată de 18 ore!!! În caz de cutremur, când nu e o problemă la o casă, ci pe o întreagă reţea, limita de 18 ore este ca şi cum nu ar exista. Tot aici, colonelul Niţică a explicat cum ISU a venit cu propriul grup electrogen, tras peste un pod, pentru a asigura supravieţuirea unui pacient. A unuia singur!

Fiecare pe cont propriu

Autorităţile au făcut şi o sugestie, ca fiecare să avem acasă un pachet cu hrană, trusă de prim-ajutor şi, eventual, o lanternă, pachet care să ne ţină în viaţă măcar trei zile. Asta ar însemna nu doar să facem o aprovizionare periodică de conserve, pe care să le mâncăm să nu expire, dar şi acest rucsac să ne fie tot timpul la îndemână. Nu în bucătărie, nu în baie, nici sub pat – dacă nu ne aflăm acolo. Eventual să-l avem „la purtător”, pentru că un cutremur nu este niciodată anunţat.

Mai spun ceva autorităţile, că, în 1997, pentru cartografierea hrubelor de sub oraş s-au cerut două miliarde de lei, s-a depus ulterior şi proiect la Ministerul Dezvoltării, dar fără succes.

Trecând peste şedinţă – repetăm, una calmă, pentru că miercuri nu fusese cutremur, nu sunau telefoanele, oamenii nu veneau la Primărie pentru ajutor -, la scenariul propriu, cel uşurel, cu puţine probleme de ridicat, sursa de lumină nu a pornit decât foarte greu, aşa cum se poate vedea în clipul din finalul acestui articol. Până la urmă, farurile unei maşini pot face minuni, dar nu asta este ideea, soluţiile vin de la oameni, nu de la stat sau companii private cu statut de stat.

Ziarul de Roman nu și-a propus ca, prin cele relatate mai sus, să critice neapărat o persoană sau o instituție, ci ne-am dorit doar să prezentăm realitatea, care, și la o simulare, este una lipsită de consistența unei forțe sau unor forțe care să intervină măcar prompt, dacă nu și aproape de perfecțiune.

 

exercitiu-alarmare-pompieri-isu-5

exercitiu-alarmare-pompieri-isu-1

exercitiu-alarmare-pompieri-isu-2

exercitiu-alarmare-pompieri-isu-3

exercitiu-alarmare-pompieri-isu-4
exercitiu-alarmare-pompieri-isu-6

exercitiu-alarmare-pompieri-isu-7

exercitiu-alarmare-pompieri-isu-8

 

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 1