Îi ”curăţa” de bani pe patroni

Dimensiune text

Poliţiştii romaşcani au reuşit să prindă o femeie care, timp de un an, a păcălit mai mulţi patroni din mediul rural, pe care i-a curăţat de bani.

 

 

În ziua de 28 februarie, poliţiştii au identificat-o şi reţinut-o, pe bază de ordonanţă de reţinere, pe Florenţa P., de 39 de ani, din localitatea Mavrodin, judeţul Teleorman, care se sustrăgea de la cercetări, fiind suspectată de comiterea infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. În fapt, în perioada februarie 2010 – ianuarie 2011, femeia a înşelat mai mulţi agenţi economici, pretinzând că este reprezentanta unei firme ce se ocupă de dezinsecţie, dezinfecţie sau deratizare şi, sub acest pretext, a pretins sume de bani cuprinse între 50 şi 240 de lei, pentru prestarea respectivelor servicii. Aceasta „făcea dezinsecţie” cam o dată la şase luni, asigurându-şi, astfel, surse de venit periodice.

Femeia inducea în eroare agenţii economici din mediul rural cărora le spunea că este obligatorie încheierea unor contracte de prestări de servicii de dezinsecţie, dezinfecţie sau deratizare, în caz contrar fiind pasibili de amenzi aplicate de autorităţi ale statului.

Suspecta urmează a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunere de arestare preventivă.

[sam_ad id=”111″ codes=”true”]


COMENTARII

WORDPRESS: 0