Icoana făcătoare de minuni de la Trifești, în pelerinaj la Stejaru

Dimensiune text

Pelerinajul repetat mai multe zile dă speranță credincioșilor că Cel de Sus se va îndura să trimită ploaia binefăcătoare.

icoana 2Credincioși din mai multe sate de pe malurile Siretului se vor aduna miercuri, 3 iunie, spre a cere îndurare Celui de Sus ca binecuvântate ploi să ude câmpurile, să salveze recoltele și să asigure hrană vitelor. Evenimentul religios are ca sprijin nu doar slujbele oficiate de preoții parohi din comuna Ion Creangă, însoțiți de protopopul Dragoș Munteanu, și rugăciunile fierbinți ale credincioșilor, cât, mai ales, icoana făcătoare de minuni a Sfintei de la Trifești. ,,De sărbătoarea sfinților noștri mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip, să primim cu brațele deschise icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului și moaștele sfântului Cozma. Miercuri, la orele 17:00, se face întâmpinarea Icoanei făcătoare de minuni și a moaștelor Sfântului Cozma la răscrucea drumului ce duce către biserică (la han). Acolo, un grup de preoți, în frunte cu părintele protopop Dragoș Muntenu, eclesiarhul catedralei Arhiepiscopale Ioniță Andrei, preoți consilieri, preoți slujitori și diaconi, ne vor însoți în procesiune la biserica parohiei noastre. La orele 18:00 va începe Vecernia hramului, urmată de Litie”, invită credincioșii preotul paroh din satul Stejaru, Tiberiu Roșu.
Joi, începând cu orele 08:00, se oficiază Utrenia, precedată de Sfânta Liturghie, urmând ca icoana Maicii Domnului și sfintele moaște să fie înapoiate la parohiile de unde provin.

icoana 4O ceremonie religioasă în pelerinaj a fost făcută, fără moaște sau icoana de la Trifești, duminică, 31 mai, când oamenii locului și-au pus nădejdea în mila Celui de Sus.
”Dacă dragostea unește ființele umane în același cuget, atunci rugăciunea comună este liantul între om și Dumnezeu.
Cu mila lui Dumnezeu și ocrotirea Sfinților Mucenici ocrotitori ai parohiei noastre, Zotic, Atal, Camasie și Filip, s-au împlinit în glas de rugăciune comună, alături de cele două parohii vecine, Izvor și Averești, în frunte cu preacucernicii părinți și credincioșii lor.
Dumnezeu să se milostivească față de păcatele noastre, îndurându-se de copiii noștri, căci în ochii lor puri se oglindește cerul”, și-a încurajat credincioșii preotul Tiberiu Roșu, la pelerinajul de duminică.



COMENTARII

WORDPRESS: 2
  • legionarul 5 ani

    mama ce mai ploi in urma icoanei se anunta chiar inundatii,mai un banisor mai ceva mese dupa procesiuni sa se prinda minunea pentru prea ,,cinstitele fete” bisericesti,vax albina cand va vad in straie aurite cand va stiu la multi valoarea morala apropiata de -infinit,voi mergeti pe prosteala in continuare ,

  • Crestin 5 ani

    Stimati preoti, daca nu ar sta farfurii si cutii pentru bani pe langa icoana poate s-ar intampla ceva, dar bucuria voastra