Iarna aduce primele probleme în județ

Dimensiune text

Se circulă greu în judeţ, dar se poate ajunge în aproape toate localităţile. Luni dimineaţă a fost „testată” şi şenilata care se află în dotarea ISU Neamţ de aproape două săptămâni. După ora 9.00 au apărut şi primele probleme la alimentarea cu energie electrică, fiind înregistrată o avarie care a afectat localităţile Stăniţa, Boghicea şi Chicerea. Codul galben de ninsoare va fi în vigoare până luni seară, la ora 23.00.

Circulaţia pe drumurile publice în judeţ se desfăşoară în condiţii de iarnă, dar fără probleme deosebite, susţin autorităţile nemţene. Duminică, toată ziua, dar şi în noaptea de duminică spre luni, lucrătorii secţiei Neamţ a Companiei de Drumuri Naţionale şi Autostrăzi din România (CNADNR) au deszăpezit şi au împrăşiat material antiderapant pe toate sectoarele de drum naţional care traversează judeţul Neamţ. Duminică, 28 decembrie, s-a acţionat pe nouă drumuri naţionale, cu 24 utilaje şi 32 lucrători, fiind consumate 384 de tone de material antiderapant. Luni dimineaţă, secţia Neamţ a CNADNR acţiona pentru deszăpezire şi răspândire de material antiderapant pe nouă drumuri naţionale, cu 28 de utilaje şi 36 de lucrători.

„Operatorii economici care se ocupă cu deszăpezirea drumurilor judeţene au acţionat, pe data de 28 decembrie, cu 38 lucrători şi 19 utilaje pentru deszăpezire şi răspândire de material antiderapant (283 tone), pe 41 sectoare de drumuri judeţene. Luni, 29 decembrie, operatorii economici acţionează cu 34 de lucrători şi 17 utilaje pentru deszăpezire şi răspândire de material antiderapant (35 de tone), pe 22 sectoare de drumuri judeţene”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Neamţ.

CAM00460Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a executat, în intervalul 28 decembrie, ora 22.00 – 29 decembrie, ora 3.00, patru misiuni de patrulare pentru verificarea viabilitaţii drumurilor din judeţ, în zonele predispuse a fi afectate de fenomenele meteo.

În centrele de cazare destinate persoanelor fără adăpost au fost cazate 32 de persoane: 18 persoane la centrul din municipiul Piatra Neamţ, opt persoane la centrul din municipiul Roman şi şase persoane la centrul din oraşul Roznov.

Luni dimineaţă a avut loc şi prima misiune pe care ISU Neamţ a executat-o cu şenilata primită în cadrul proiectului EuroNest. Trei persoane din Bîra aveau nevoie de dializă, iar ambulanţa privată nu a putut ajunge la pacienţi din cauza drumului, astfel că pomperii au ajuns la cele trei persoane cu şenilata.

După ora 9.00 au apărut şi primele probleme la alimentarea cu energie electrică, fiind înregistrată o avarie care a afectat localităţile Stăniţa, Boghicea şi Chicerea. Echipajele de intervenţie au plecat la faţa locului, dar timpii de intervenţie ar putea fi mai mari din cauza accesului dificil în zonele afectate, mai ales că o parte a reţelei de distribuţie se află în afara localităţilor.

Codul galben care vizează precipitaţii sub formă de ninsoare, izolat polei, intensificări ale vântului (la rafală 45-55 km/h, maxim 70km/h) va fi în vigoare până luni seară, la ora 23.00.

Doi gemeni din Icuşeşti au venit pe lume printre nămeţi

O femeie din Icuşeşti a născut acasă, duminică seară, doi gemeni. Din cauza ninsorii şi a viscolului, femeia nu a mai putut ajunge la spital. Până la sosirea ambulanţei, femeia a născut acasă. „Mama şi copiii sunt bine, în afara oricărui pericol”, a declarat Leonard Oprea, primarul comunei Icuşeşti. Edilul comunei a precizat că acţiunea de deszăpezire este îngreunată de ninsoare şi de viscol. „Într-o jumătate de oră se depune toată ninsoarea pe care o degajăm cu utilajele”, a mai spus edilul comunei.

O altă gravidă din Băneasa, comuna Bozieni, stă cu sufletul la gură până ce autorităţile locale vor interveni cu utilajele pentru desfundarea drumului Bozieni – Băneasa. Femeia este în luna a opta de sarcină şi se roagă să nu o apuce durerile facerii înainte ca utilajele să desfunde cel mai îndepărtat sat al comunei Bozieni.



COMENTARII

WORDPRESS: 0