I-AU DAT ÎN VILEAG PE CEI CARE ÎNŞELAU BĂTRÂNI PRIN METODA „ACCIDENTUL”

I-AU DAT ÎN VILEAG PE CEI CARE ÎNŞELAU BĂTRÂNI PRIN METODA „ACCIDENTUL”

 

bani lei2-680x365În ultima săptămână, poliţiştii nemţeni s-au confruntat cu două sesizări de săvârşire a infracţiunii de înşelăciune, prin metoda Accidentul, în care persoanele vătămate nu au dat curs solicitării de a transmite sumele de bani, ci au verificat informaţiile furnizate, evitându-se, astfel, o pagubă materială.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că persoane necunoscute au apelat, pe telefonul fix, un bărbat şi o femeie, de circa 84 de ani, din localităţi diferite. Persoanele necunoscute s-au recomandat ca fiind procuror, respectiv avocat şi sub pretextul că fiul sau nepoata persoanei vătămate au fost implicaţi într-un accident rutier, au solicitat transmiterea de bani, 1.000 de lei, pentru soluţionarea cazului.

Atât bărbatul, cât şi femeia şi-au contactat copii, constatând că sunt victimele unei tentative de înşelăciune. Din momentul sesizării, poliţiştii au demarat verificările pentru identificarea autorilor şi tragerea acestora la răspundere penală.

Pentru a nu deveni victime ale unor asemenea infracţiuni, poliţiştii nemţeni reiau recomandările şi solicită cetăţenilor să manifeste maximă prudenţă în cazul în care primesc un astfel de telefon şi să nu dea curs respectivelor solicitări, în ciuda reacţiei emoţionale de moment.

Recomandările poliţiştilor

Pentru a nu deveni victime ale unei asemenea înşelăciuni, poliţiştii nemţeni fac mai multe precizări.

În cazul unui accident, nu există noţiunea de plată a unor despăgubiri, decât în urma unei hotărâri judecătoreşti în acest sens sau dacă este făcută prin intermediul unor societăţi de asigurări. Orice accident sau eveniment de circulaţie are două variante de soluţionare: fie depunerea unei plângeri la unitatea de poliţie care se va ocupa mai departe de cazul respectiv, fie înţelegerea amiabilă a părţilor, ceea ce presupune repararea daunelor folosind poliţa de asigurare auto obligatorie.

Verificaţi dacă ruda în cauză a fost implicată într-un eveniment rutier – cereţi date despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla aceasta şi sunaţi pentru confirmare.

În astfel de situaţii, reprezentanţii Poliţiei sau Parchetului nu reţin telefoanele mobile pentru a suna rudele celor implicaţi în eveniment şi nici nu solicită sume de bani.

Dacă sunteţi contactaţi de un „binevoitor”, care vă apelează în numele unei rude apropiate, şi nu aţi putut verifica veridicitatea informaţiilor, solicitaţi-i acestuia o întâlnire directă şi anunţaţi Poliţia la numărul de urgenţă 112 pentru a vă acorda sprijin.

Fiţi atenţi la persoanele cu care intraţi în contact, pe stradă, în jurul blocului, aparent întâmplător. Este posibil ca acestea să vă urmărească, să încerce să se împrietenească cu dumneavoastră şi să afle detalii despre familie sau vecini.

Nu primiţi în locuinţă persoane care pretind că sunt de la diverse societăţi comerciale (de furnizare a unor servicii, firme de curierat, comis voiajori etc.) Nu le furnizaţi acestora informaţii despre membrii familiei dumneavoastră sau despre vecini.

Vârstnicii sunt o categorie extrem de vulnerabilă în ceea ce priveşte victimizarea prin astfel de infracţiuni. Explicaţi-le persoanelor vârstnice din familie că nu trebuie să dea curs niciunei solicitări de a plăti sume de bani, făcute de diverse persoane în numele dumneavoastră, fără să vă contacteze în prealabil pentru a le confirma veridicitatea solicitării.

Oricine poate fi victima unui accident, dar, într-un moment critic ca acesta, singura urgenţă este cea medicală, nicidecum aspectul financiar.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0