Hram la biserica „Sfânta Tereza”

Duminică, 4 octombrie, cea mai veche parohie romano-catolică din Roman, „Sfânta Tereza a Pruncului Isus”, sărbătoreşte cel de-al 63-lea hram.

biserica sfanta terezaCea mai veche biserică romano-catolică din Roman, închinată „Sfintei Tereza a Pruncului Isus”, îşi sărbătoreşte hramul duminică, 4 octombrie. La liturghia solemnă de la ora 11 vor participa preoţii parohiei, preoţi din parohiile învecinate şi un număr foarte mare de credincioşi.

Anul acesta a fost invitat, pentru a ţine cele trei predici premergătoare zilei de duminică, respectiv joi, vineri şi sâmbătă, părintele Liviu Brunaru, originar din parohie, care acum slujeşte la o parohie din Huşi. Duminică, la liturghia solemnă, va fi predicator un profesor de la Institutul Teologic din Iaşi, preot profesor Claudiu Dumea.

Biserica a fost construită între anii 1927-1947, pe când parohia Roman era filiala parohiei Tămăşeni. Până în anul 1952, credincioşii catolici din Roman constituiau filiala administrată de parohia Tămăşeni, iar în acel an biserica a fost declarată Parohia „Sfânta Tereza a Pruncului Isus”, cu 400 de familii. Primul paroh a fost preotul Anton Bişoc.
În acest moment, parohul bisericii este preotul Pavel Chelaru, iar vicari sunt preoţii Remus Alin Toma şi Sergiu Felician Hârja. Tot la această biserică lucrează ca şi colaborator preotul Eugen Budău, directorul Școlii de cântăreţi bisericeşti Roman.
Biserica are formă de cruce, cu o navă principală şi două cruciere pe lateralele dreapta şi stânga. Este lungă de 35 de metri, lată de zece metri şi cu înălţimea turnurilor de 30 de metri. Interiorul este predominat de stilul roman, cu trei perechi de coloane masive şi cu bolta şi arcurile rotunde. Construcţia ei se bazează pe masivitate, fără întărirea cu fier-beton. Pereţii sunt din zidărie de piatră şi cărămidă. Intemperiile, instabilitatea solului, provocată de infiltrarea apelor pluviale, şi cutremurele de pământ au afectat-o, punând-o, chiar, în pericol de prăbuşire. De aceea au fost necesare consolidarea şi restaurarea ei din temelii şi până la turnuri, lucrări care s-au executat între anii 1998-2008, când a avut loc sfinţirea ei de către Episcopul de Iaşi, Petru Gherghel, la 12 octombrie 2008.

Parohia numără, în acest moment, 1.000 de familii, care însumează aproximativ 3.000 de credincioşi.


COMENTARII

WORDPRESS: 0