„Hoţii sunt creativi. Fii preventiv!”

„Hoţii sunt creativi. Fii preventiv!”

 

Poliţia Română şi Groupama Asigurări atrag atenţia asupra condiţiilor care favorizează furturile din locuinţe, printr-o nouă campanie de informare „Hoţii sunt creativi. Fii preventiv!”.

Această nouă campanie se înscrie în cadrul priorităţii naţionale „Prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului” şi abordează o categorie de infracţiuni care au o pondere însemnată în volumul faptelor penale de acest tip şi un impact deosebit în percepţia populaţiei în ceea ce priveşte siguranţa personală, informează un comunicat al IPJ Neamț.

Fiecare cetăţean consideră locuinţa ca fiind spaţiul în care se simte în securitate şi orice pătrundere neautorizată generează o stare de disconfort, de multe ori fară o legătură directă cu prejudiciul de natură patrimonială cauzat, ci cu însăşi încălcarea acestui spaţiu intim de siguranţă personală.

În acest context, deşi în ultimii ani tendinţa a fost una descrescătoare, acest tip de criminalitate a reprezentat constant un domeniu prioritar de acţiune preventivă a Poliţiei Române. Conceptul creativ al campaniei se concentrează, în acest an, pe tema inventivităţii infractorilor care, pentru completarea actului infracţional, găsesc metode din ce în ce mai ingenioase de a păgubi potenţialele victime.

Pe această abordare s-au fundamentat atât denumirea campaniei, „Hoţii sunt creativi – fii preventiv”, cât şi mesajele preventive care invită cetăţeanul la cunoaşterea modurilor de operare cele mai frecvente utilizate de hoţi, precum şi la vigilenţă şi adoptarea măsurilor fundamentale de siguranţă a locuinţei şi a bunurilor personale.

Un argument important în alegerea acestei variante de lucru a fost reprezentat de importanţa conştientizării de către publicul ţintă a necesităţii adoptării unei atitudini prudente în raport cu locuinţa şi bunurile proprii, precum şi a consecinţelor neluării unor măsuri preventive fundamentale.

Grupul ţintă este constituit din posesorii de locuinţe la bloc în mediul urban, cu precădere în zonele unde astfel de fapte au fost sesizate într-un număr crescut. Mesajele preventive vor fi diseminate de către polițiștii de prevenire și ordine publică cu participarea reprezentanților Groupama prin intermediul principalelor mijloace de informare în masă, dar și în cadrul unor întâlniri directe cu beneficiarii.

Campania se va derula la nivelul județului Neamț, în perioada septembrie – decembrie 2017 şi va beneficia ca materiale de suport 2000 broșuri și 150 afişe, precum şi de o secţiune de prevenire pe site-ul Groupama, unde cetăţenii pot găsi numeroase recomandări de prevenire a infracţiunilor de furt din locuinţă şi sunt invitaţi să participe la concursuri tematice cu premii.

Demersul comun Poliţia Română – Groupama Asigurări a fost fundamentat şi de rezultatele unui sondaj de opinie realizat de Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii în care se evidenţiază faptul că prevenirea furturilor din locuinţe este un subiect de interes pentru populaţie, aproape 70% dintre cei intervievaţi dorind să primească recomandări sau alte informaţii în acest sens, iar peste jumătate dintre respondenţi apreciind că activităţile cu caracter preventiv ajută la reducerea numărului de infracţiuni, precizează reprezentanții IPJ Neamț.

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0