Prima paginăSocialPe scurt

Hoţi sezonieri

Dimensiune text

În ziua de 25 septembrie, în jurul orei 19.20, poliţişti din cadrul Postului de Poliție Sagna i-au surprins pe Elena P., de 59 de ani, din comuna Sagna, şi Gheorghe D., de 26 de ani, din comuna Gâdinţi, în timp ce transportau porumb cu o căruţă. Porumbul sustras a fost recuperat şi predat societăţii agricole păgubite. În cauză a fost întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În ultima perioadă, poliţiştii din mediul rural au prins aproape zilnic persoane care furau porumb de pe parcelele altora.

Localuri vizitate de oamenii legii

Zeci de poliţişti şi jandarmi au luat la rând mai multe baruri şi restaurante din Roman, pentru a vedea dacă elevii sunt la ore sau învaţă să socializeze prin localuri, dar şi pentru a-i tempera pe clienţii mai gălăgioşi. Cei 21 de poliţişti şi nouă jandarmi, care au verificat 31 de localuri de alimentaţie publică, au legitimat 51 de persoane şi au aplicat 17 amenzi, dintre care 12 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, în valoare de 1.740 de lei.

Container distrus de flăcări

Miercuri seară, la ora 20.11, Detaşamentul de Pompieri Roman a intervenit cu trei subofiţeri şi o autospecială de lucru cu apă şi spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un container de gunoi din municipiul Roman. Au ars containerul din material plastic şi cele aproximativ 100 de kilograme de deşeuri din interiorul acestuia. Sursa de aprindere o constituie jar sau scântei de la o ţigară aprinsă care a fost aruncată în container.



COMENTARII

WORDPRESS: 0