HomeReligie

Hotărâri ale Consiliului Eparhial Roman

Mai marii Bisericii ortodoxe consideră că programele sociale vor ține credincioșii departe de alte culte.

 

 

Sala de ședințe a Centrului Eparhial de la Roman a găzduit miercuri, 6 februarie, ședința de lucru a Consiliului Eparhial din cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Lucrările, conduse de PS Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei, au vizat stabilirea calendarului evenimentelor cultural-religioase în cele șase protopopiate – Roman, Bacău, Onești, Moinești, Buhuși și Sascut -, execuțiile bugetare pe anul 2012 și prevederile bugetare pentru anul 2013, situația vânzărilor de lumânări, dar și alte probleme administrative.

Un punct important de pe ordinea de zi a fost statistica populației potrivit recensământului din 2011, care a arătat faptul că, în Moldova, alte culte câștigă tot mai mulți adepți.
Acțiunile de apropiere a oamenilor de Biserică și de punere în practică a unor programe sociale viabile vor trebui intensificate. Cu privire la evenimentele culturale din anul 2013, fiecare protopopiat a prezentat programul propus și s-au stabilit organizarea Zilelor Episcop Melchisedec Ștefănescu, ediția a XIII-a, în perioada 16-18 mai, organizarea conferințelor de vară cu preoții, iar în plan editorial – tipărirea a două volume din integrala Episcop Melchisedec„, a spus preotul Constantin Gherasim, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Comentarii

WORDPRESS: 1
  • anca 11 ani ago

    DE CE NU A FOST FACUT PUBLICA PAROHIA VACANTA? DE CE IN ALTE EPISCOPII SE FAC PUBLICE PAROHIILE VACANTE PENTRU NUMIRI SI TRANSFERURU IAR LA NOI IN ROMAN TOATE SE FAC PUBLICE DUPA. CARE ESTE INTERESUL? ORICUM INDIFERENT DE MITA DATA…………….URAM TANARULUI PREOT RABDARE>INTELEPCIUNE SI LUNGA PASTORATIE