HCM Roman învinge Dunărea Brăila

Miercuri, 18 noiembrie, echipa de handbal feminin HCM Roman a învins HC Dunărea Brăila, scor 21-18, la pauză 13-8, într-un meci contând pentru etapa a 13-a a Ligii Naţionale. 

dunarea 02Poate cel mai dificil meci de campionat al acestei toamne pentru HCM Roman, împotriva ocupantei locului al treilea, Dunărea Brăila, a adunat din nou sute de spectatori la Sala Polivalentă din Roman. Un meci de orgoliu între Roman şi Brăila, pe fondul unei rivalităţi vechi, prezentă în mai multe sporturi. „Da, putem să învingem Dunărea”, spunea, hotărât, antrenorul romaşcancelor, Florentin Pera, înainte de meci, decis să întrerupă seria de şapte victorii consecutive a brăilencelor. Disputa din teren a arătat întocmai.

HCM Roman nu pare o echipă care are de jucat cinci meciuri în două săptămâni şi porneşte în trombă, 4-2 min. 6, 6-3 min. 10, pentru un incredibil 8-3, în minutul 15, la care nici cei mai optimişti suporteri nu se aşteptau. Cu o apărare eficientă şi un atac precis, dar, mai ales, cu un meci mare făcut în poartă de Viktoriya Tymoshenkova (16 parade reuşite în meciul de miercuri), HCM Roman face cea mai bună repriză a sa din acest sezon: chiar dacă Dunărea se apropie la 10-7 în minutul 23, HCM măreşte din nou diferenţa pentru 13-8 la finalul primei părţi a meciului.

dunarea 03Nici a doua repriză nu se desfăşoară după alte coordonate. Dunărea pare surprinsă de eficienţa romaşcancelor şi cedează în mod repetat: 15-9 min. 36, 17-10 min. 42, 19-13 min. 47. Forcingul HCM îşi spune cuvântul spre final, iar brăilencele încearcă revenirea decisivă, pentru 20-17 min. 54. Ada Moldovan lasă Dunărea în inferioritate în minutul 56, iar Ana Maria Iuganu aduce liniştea în rândul suporterilor, mărind din nou diferenţa, 21-17. Antrenorul oaspetelor, Costică Buceschi, cere neinspirat time-out cu o fracţiune de secundă înainte ca Alina Horjea să marcheze, astfel că golul nu este validat. Apărarea romaşcană îşi face din nou treaba, cu preţul unei eliminări la Cynthia Tomescu (min. 58), iar Tereza Pîslaru parează lovitura aceleiaşi Horjea, aducând cele trei puncte pentru HCM. Dunărea mai punctează inutil pe final pentru 21-18 (min. 60), dar victoria aparţine Romanului.

dunarea 05Un frumos cadou făcut de jucătoare antrenorului Florentin Pera, care miercuri a împlinit 36 de ani, aplaudat la scenă deschisă de spectatori, alături de jucătoarele sale, la finalul meciului, după cea mai bună partidă făcută de HCM Roman, până acum, în acest sezon.

Au înscris pentru HCM Roman: Iuganu – 7 (2 din lovituri de la 7 metri), Glibko – 6 (3 din lovituri de la 7 metri), Stoleru – 3, Agrigoroaie – 2, Druţu – 2, Tošković – 1.

Au punctat pentru Dunărea Brăila: Brot – 5 (2 din lovituri de la 7 metri), Moldovan – 3, Apetrei – 3, Tiron – 3, Horjea – 2 (1 din lovituri de la 7 metri), Udriştioiu – 1, Axinte – 1.

dunarea 04În cadrul etapei a 13-a a Ligii Naţionale mai sunt programate partidele: SCM Craiova – Rapid Bucureşti 34-23 (duminică, 15 noiembrie), CSM Bucureşti – HCM Baia Mare 24-21 (marţi, 17 noiembrie), CSM Ploieşti – Alba Sebeş (vineri, 19 noiembrie), Unirea Slobozia – Măgura Cisnădie, Corona Braşov – HC Zalău (sâmbătă, 21 noiembrie) şi HCM Râmnicu Vâlcea – Universitatea Cluj (luni, 23 noiembrie).

HCM Roman urcă provizoriu pe locul al patrulea, până la meciul de la finalul acestei săptămâni dintre Corona Braşov şi HC Zalău. A fost ultima partidă a romaşcancelor în turul Ligii Naţionale, care ia o pauză până la începutul lunii ianuarie. În etapa a 14-a, HCM Roman va primi acasă vizita echipei HC Zalău.

Până atunci, HCM Roman are de disputat manşa a doua a turului 3 al Cupei EHF, sâmbătă, 21 noiembrie, în Islanda, împotriva Fram Reykjavík, după ce în tur a învins, la Roman, pe 14 noiembrie, cu 29-25.

Clasament

1CSM Bucureşti13130041028939
2HCM Baia Mare13120141830936
3Dunărea Brăila1390436134127
4HCM Roman1372434433123
5Corona Braşov1270534131721
6SCM Craiova1362536336520
7HC Zalău1261532633619
8CSM Ploieşti1252535033417
9HCM Rm. Vâlcea1250733134915
10Universitatea Cluj1240831235112
11Măgura Cisnădie1231833636510
12Unirea Slobozia1231828233010
13Alba Sebeş1211102833454
14Rapid Bucureşti1310123364313

COMENTARII

WORDPRESS: 0